Membres

#Facemloc și pentru ei – HOSPICE Casa Speranței, nou apel în numele bolnavilor de cancer

Bolnavii de cancer au primit două lovituri în pandemie: o dată din cauza COVID, apoi pentru că au avut cu greu acces la îngrijirea de care au urgent nevoie.  Noul coronavirus ne-a schimbat tuturor viețile și a afectat întreaga societate, însă în același timp a schimbat radical activitatea spitalelor care nu tratează Covid-19, iar pentru pacienții oncologici povara unei boli incurabile a fost și mai grea.

De aceea, bolnavii de cancer sunt printre cei mai afectați în pandemie. Diagnosticul întârzie, iar îngrijirea de care au nevoie este amânată sau chiar anulată. Bolnavii incurabili au devenit, “ceilalți”, pacienții despre care se vorbește mai puțin,  pentru care se donează mai puțin, care sunt ajutați mai puțin.

Pacienții incurabili au nevoie de noi, mai mult ca oricând. Listele de așteptare sunt cumplit de lungi. Cererea era uriașă și înainte – există peste jumătate de milion de pacienți oncologici în evidența medicilor de familie – însă în pandemie solicitările au crescut dramatic. HOSPICE Casa Speranței lansează, din nou, un apel public în numele pacienților oncologici: #facemloc și pentru ei.

#facemloc și pentru ei în spitale

Pentru bolnavii de cancer, nivelul total al spitalizărilor la nivel național s-a prăbușit dramatic în pandemie, cu aproape 50% mai puțin față de aceeași perioadă a anului trecut. Noi, la HOSPICE Casa Speranței, #facemloc și pentru ei. Spitalele HOSPICE au rămas deschise, la fel ca în ultimii 28 de ani, 24/24, iar medicii, asistentele și întreg personalul clinic de la HOSPICE au fost și sunt alături de pacienții care nu mai au alternative.

În primele nouă luni ale anului, am avut în îngrijire 4.000  de pacienți. Echipele noastre medicale au făcut 4.371 de vizite la domiciliu, 2,268 de consulații în ambulatoriu și încă 8.865 de consultații la distanță, terapeuții noștri au fost alături de pacienți cu 1.933 de sedințe de consiliere psihologică, iar asistenții sociali au făcut 3.360 de intervenții. Însumat, pentru toți pacienții HOSPICE din cele două spitale din București și Brașov, au fost 7.583 de zile de spitalizare. Ca să putem rămânem în continuare alături de pacienții noștri, avem nevoie de sprijin.

#facemloc și pentru ei în sponsorizări

Pentru că spitalele sunt în criză acum, mulți pacienți cronici au fost trimiși acasă. În același timp, mediul ONG, care depind sponsorizări și donații, este în pericol, pentru că economia este grav afectată de pandemie, dar și pentru că toate donațiile merg către cei care lupta cu COVID-19. Au existat luni, la HOSPICE, în care sponsorizările au scăzut cu până la 90%.

Îi rugăm pe reprezentanții companiilor să facă loc și pentru ei, pentru pacienții oncologici. Până la finalul anului, companiile pot să utilizeze facilitatea fiscală care permite direcționarea până la 20% a impozitului pe profit/venit datorat statului către fundația HOSPICE Casa Speranței. Procedura nu presupune costuri suplimentare pentru companii, conform legislației în vigoare, se completează un contract de sponsorizare și, astfel, taxele care ajungeau oricum la stat au acum o destinație concretă: ajutor și îngrijire pentru bolnavii de cancer. Detalii pe www.hospice.ro/20hospice/.

#facemloc și pentru ei în donații

700 de lei, de exemplu, asigură o zi de internare pentru un pacient incurabil. 130 de lei înseamnă o intervenție în policlinica HOSPICE.  Sau 225 de lei acoperă costul unei vizite la domiciliu a echipei HOSPICE. Medic, asistentă, terapeut, asistent social merg acasă și oferă unui pacient toată îngrijirea de care are nevoie în cel mai greu moment al vieții sale. Poți dona orice sumă, iar gestul tău va face cu adevărat diferența pentru un pacient care trece prin cel mai greu moment al vieții sale.  Poți să donezi cât vrei pe https://www.hospice.ro/doneaza/ sau să trimiți un SMS la 8864 cu textul TIMP (4 euro pe lună), iar gestul tău va face cu adevărat diferența pentru un pacient care trece prin cel mai greu moment al vieții sale.

#facemloc și pentru ei în conversațiile noastre

Pandemia și efectele sale ne-au pus pe toți în fața unei noi realități. Pericolul este real și HOSPICE a încercat să implice și să îi ajute pe cei care luptă cu noul virus: am încercat să ajutăm la degrevarea spitalelor de stat de pacienții oncologici, am oferit cazare în spațiile noastre pentru medicii care tratează pacienții de Covid-19. Dar cancerul există în continuare, nu ține cont de context și copiii și adulții cu boli incurabile au nevoie de noi., au nevoie să #facemloc și pentru ei. Le poți povesti cunoscuților despre campania #Facemloc și pentru ei, poți să îi trimiți un mail șefului, să îi amintești de facilitatea fiscală de 20% și că poate să facă bine fără niciun cost plătit de companie, ne poți urmări pe conturile noastre de social media și poți povesti mai departe despre câtă nevoie au pacienții cu cancer de noi. Acum, mai mult poate ca oricând.

#facemloc și pentru ei în spațiul media

Paliația este o realitate care este în orice sistem de sănătate și în orice societate. Nu ține cont de COVID sau de alte etape diverse. La ora actuală, în România există 172.000 de persoane care au nevoie în fiecare an de paliație, din care sistemul cu totul, indiferent că vorbim de operatori publici, privați sau fundații, poate să răspundă doar la 11% din nevoie. Acesta era starea de fapt înainte de coronavirus. După începerea pandemiei, situația – care era oricum gravă, a devenit dramatică. De aceea, îi rugăm pe partenerii noștri și pe reprezentanții media să ne sprijine, să ne ajute să vorbim și despre pacienții non-COVID, despre “ceilalți” care au nevoie urgentă de paliație. Vă rugăm să #facemloc și pentru ei în spațiul media.  

“Toate serviciile pe care le oferim pacienților și familiilor lor - fie că vorbim de internare în cele două spitale ale fundației, de îngijire la domiciliu, de consultații în ambulatoriu sau de diversele tratamente și terapii - sunt complet gratuite pentru pacienții noștri. Ca să acoperim aceste cheltuieli (și vorbim de medicamente, de tratamente și proceduri costisitoare) ne bazăm pe sprijinul și implicarea comunității, pentru că singuri nu reușim să ajutăm acolo unde e cea mai mare nevoie. De aceea, ne adresăm tuturor celor care ne pot sprijini ca să reușim să îi ajutăm pe pacienții noștri: vă rugăm, haideți să facem loc și pentru ei!”, a declarat Mirela Nemțanu, director executiv HOSPICE Casa Speranței.

 Despre HOSPICE Casa Speranţei

HOSPICE Casa Speranței, organizație non-profit înființată în 1992 la Brașov, a introdus conceptul de îngrijire paliativă în România și este cea mai mare fundație din țară care oferă gratuit servicii specializate gratuite de acest tip.

Organizația are două spitale cu servicii integrate, în Brașov și București, echipe mobile în patru orașe – București, Brașov, Făgăraș și Zărnești, șase sedii destinate oferirii de îngrijire paliativă și educație și peste 100 de paturi pentru internare și activități adiacente, destinate îngrijirii persoanelor diagnosticate cu boli incurabile. HOSPICE a dezvoltat servicii complete de îngrijire paliativă, care sunt oferite în centre de zi, ambulatorii și unități proprii pentru internare, la domiciliul pacienților și în spitalele partenere. În cei 28 de ani de existență, HOSPICE a adus alinare și speranță pentru peste 35.000 de copii și adulți

Puteți sprijini pacienții HOSPICE și cauza îngrijirii paliative cu o donație ( https://www.hospice.ro/doneaza/ ) sau cu un SMS la 8864 cu textul TIMP.

Pentru mai multe informații, accesați www.hospice.ro. Ne găsiți pe Facebook și pe Instagram , iar pe Youtube puteți afla povestea HOSPICE și istoria îngrijirii paliative în România.

 

Plus d'actualités

Nouveaux membres

EXL

EXL is a global analytics and digital solutions company that partners with clients to improve business outcomes and unlock growth. Established in...

Bilans d’évènement

Retour sur: Business Tour Pitești

🚗#BusinessTour Pitești - une journée pleine d'opportunités et de connections d'affaires, dans un programme complexe de visites et de rencontres dans...

Toutes les news

Partager cette page Partager sur FacebookPartager sur TwitterPartager sur Linkedin
Fermer

Découvrez votre espace privé sur ccifer.ro !