Yacine Lebdiri, CEO & Co-founder Agence K

Ne-am angajat într-o nouă colaborare pasionantă în industria cinematografică, având ambiția de a contribui cu un suflu nou și calitatea fiecărui proiect din cea de-a șaptea artă.

  • Cum descrieți sintetic industria, domeniul din care faceți parte? 

Industria comunicării evoluează cu o viteză uluitoare, fiind influențată de comportamentele consumatorilor, tendințele din social media și dorința continuă de a oferi experiențe noi și inovatoare. În paralel, opinia publică devine din ce în ce mai exigentă, fiind atentă la fiecare mică scăpare a companiilor. În acest ecosistem multifactorial, din ce în ce mai complex, noi jucăm un rol crucial în găsirea echilibrului între cerințele actorilor – clienți, companii, instituții publice. Acționăm cu subtilitate și finețe pentru a armoniza spectrul divers al sistemului de afaceri.  

La Agence K, avem privilegiul de a lucra cu actori diverși, fiecare situație necesitând un răspuns personalizat. Nu ne plictisim niciodată. Lucrăm constant pentru a găsi cel mai bun unghi și abordare pentru a implementa o strategie dezvoltată pe echilibrul perfect între istora și valorile companiei, pe de o parte, și răspunsul potrivit pentru a răspunde proiectului/campaniei prezente, pe de altă parte, integrându-l armonios în evoluția companiei. Da, este mai complex decât pare, dar asta ne permite să obținem o interacțiune autentică cu publicul  și, prin crearea legăturilor, putem discuta și despre loializarea lor. Această industrie ne permite să reunim toți actorii din jurul valorilor clienților noștri, fiind în concordanță cu progresul lumii contemporane. 

  • Care sunt planurile dumneavoastră pentru viitorul apropiat și mediu? Care este proiectul/procesul din companie de care sunteți mândru și care are succes la clienți? 

Suntem încă un start-up aflat în plină expansiune. Recent, ne-am angajat într-o nouă colaborare pasionantă în industria cinematografică, având ambiția de a contribui cu un suflu nou și calitatea fiecărui proiect din cea de-a șaptea artă. În paralel, continuăm să ne implicăm activ în proiecte variate din sectoare precum tech, fintech, FMCG și multe altele.  

Sunt de părere că proiectele noastre de sustenabilitate (mediu) și colaborările cu ONG-urile au cu adevărat un impact major asupra publicului. Este greu să aleg unul în mod special. Îmi iubesc meseria, suntem pasionați și ne străduim să recrutăm în echipa noastră adevărați profesioniști care împărtășesc aceste valori. 

Aflându-ne în centrul interacțiunilor între toți actorii, ne păstrăm versatilitatea, ceea ce ne permite să înțelegem profund obiectivele partenerilor noștri și să le transformăm în campanii care nu doar reflectă aceste obiective, dar și sensibilizează publicul din ce în ce mai exigent și polarizat.  

  • Ce înseamnă pentru dumneavoastră o comunitate de afaceri? Cum o descrieți? 

În opinia noastră, o comunitate de afaceri reprezintă o platformă extraordinară și esențială pentru schimbul de cunoștințe și dezvoltare. Nu este doar un loc de întâlnire, ci un ecosistem dinamic și colaborativ, unde membrii pot împărtăși idei, primi răspunsuri pertinente de la actori diverși, alimentând un spirit de cooperare și antreprenoriat. Această comunitate de afaceri trebuie să reprezinte un spațiu deschis în care obiectivul principal este creșterea și dezvoltarea tuturor companiilor membre. 

În calitate de francez care conduce o afacere în România, este întotdeauna o plăcere și o onoare să contribui la un mediu propice inovației, schimbului de idei și sprijinului reciproc, contribuind astfel la succesul și prosperitatea întregului ecosistem de afaceri, împărtășind totodată provocările concurențiale și problemele comune ale companiilor. 

Plus d'actualités

Membres

ID LOGISTICS: 7 YEARS IN ROMANIA

A New Anniversary Alongside People: Colleagues, Clients, Partners ID Logistics proudly celebrates seven years of activity in Romania, a period during...

Nouveaux membres

Asociația Hârșova 3D

In the heart of Dobrogea, where the Danube makes its way to the sea, lies Hârșova, a town with a rich history and impressive cultural diversity. Here,...

Toutes les news

Partager cette page Partager sur FacebookPartager sur TwitterPartager sur Linkedin
Fermer

Découvrez votre espace privé sur ccifer.ro !