Bilantul evenimentului

Apa, energia și hrana: trei sisteme, o singură vulnerabilitate. Grupul de Lucru Tranziție Verde CCIFER a discutat despre nexusul Water–Energy–Food

Pe 5 noiembrie 2026, Grupul de Lucru Tranziție Verde al CCIFER s-a reunit pe tema „Water–Energy–Food Nexus: interdependențe și vulnerabilități sistemice”. Întâlnirea a fost găzduită de TotalEnergies Marketing Romania, în București. Vincent Meney, General Manager TotalEnergies Soluții Integrate, a urat bun venit participanților, membri ai grupului de lucru din sectoare de activitate diferite, a căror diversitate a reflectat chiar tema întâlnirii: interdependența dintre domenii care, în mod tradițional, sunt tratate separat.

Discuția a pornit de la o constatare din ce în ce mai greu de ocolit. Apa, energia și securitatea alimentară nu mai pot fi gestionate separat. O decizie sau o vulnerabilitate într-unul dintre aceste sisteme se resimte direct în celelalte, cu efecte asupra economiei, a comunităților și a rezilienței orașelor. Pentru România, relația apă–energie e cel mai clar exemplu. Producția de energie depinde de apă, iar captarea, tratarea și distribuția apei consumă, la rândul lor, multă energie.

Invitații au abordat tema din două direcții care se completează: securitatea resurselor și energia, respectiv sistemele alimentare și reziliența urbană.

Andrei Covatariu (Energy Policy Group, Atlantic Council): nexusul apă–energie a devenit o chestiune de securitate europeană

Într-o intervenție video de la Bruxelles, Andrei Covatariu a arătat că legătura dintre apă și energie nu este o temă nouă, dar a ajuns pe agenda liderilor europeni după o vară în care seceta și caniculele au pus presiune în același timp pe râuri și pe rețelele electrice. Hidrocentralele au produs mai puțin din cauza nivelului scăzut al apei. Centralele pe cărbune și gaze au avut randamente mai mici din cauza temperaturilor ridicate. În Germania, nivelul redus al Rinului a limitat transportul fluvial de cărbune, iar debitele insuficiente au dus la oprirea unor reactoare nucleare. Problema de fond este că aceste vulnerabilități apar deodată, exact atunci când cererea de energie e mare.

Pentru România, cazul cel mai grăitor este Cernavodă, unde debitul apei nu a fost suficient pentru funcționarea normală timp de aproximativ două luni. Concluzia: e nevoie de investiții în soluții alternative de răcire. Există deja finanțare dedicată asigurării debitului pentru viitoarele reactoare 3 și 4. Hidrocentrala cu acumulare prin pompaj de la Tarnița, deși costisitoare, a fost menționată ca o investiție de luat în calcul, pentru că funcționează cu un volum de apă relativ constant. Andrei Covatariu a avertizat că o iarnă „medie” poate însemna și precipitații insuficiente, adică un nou deficit de apă în primăvara și vara viitoare. A amintit și că la Bruxelles subiectul este tratat tot mai mult ca o problemă de securitate, prin noul plan european de reziliență climatică și planul pentru valurile de căldură (European Heatwave Plan). Orașele pot face parte din soluție prin bazine de retenție și infrastructură verde care reține apa de ploaie.

Roxana Maria Triboi (Bucharest Food Conversations): cine primește apa și când?

Roxana Maria Triboi a mutat discuția spre sistemul alimentar, care este responsabil pentru aproximativ 30% din emisiile globale de gaze cu efect de seră. Agricultura reprezintă 72% din prelevările mondiale de apă dulce, iar circa 80% din energia fosilă folosită în sistemul alimentar se consumă după poarta fermei, în procesare, comerț și bucătării. Indicatorii ciclului apei, atât pentru debitele râurilor, cât și pentru umiditatea solului, au depășit deja pragurile planetare.

Pornind de la experiența din Franța, a prezentat exemple concrete de adaptare. Programul AP3C din Masivul Central lucrează direct cu fermierii pentru a anticipa seceta și a diversifica furajele. Pe râul Allier, apa potabilă, irigațiile, industria și ecosistemul concurează pentru aceeași resursă în lunile cu debite mici. În Limagne Noire, apa uzată tratată irigă 750 de hectare cultivate de 55 de fermieri. Conflictele din jurul rezervelor de apă de la Sainte-Soline arată însă că, fără dialog teritorial, gestionarea apei poate deveni o sursă de tensiune socială. Mesajul ei pentru companii și autorități: contractele cu fermierii pot împărți riscul climatic, iar politicile locale trebuie să trateze împreună apa și terenul, protejând solurile permeabile și terenurile agricole din jurul orașelor. 

Anca Călimăneanu (Veolia România Soluții Integrate): soluții integrate, pe termen lung

Anca Călimăneanu a adus perspectiva operatorului de infrastructură. Disponibilitatea apei a devenit o resursă critică pentru creșterea economică, pentru siguranța operațiunilor industriale și pentru atragerea investițiilor, iar industria generează circa 40% din consumul european de apă. Dintre direcțiile prezentate:

• reducerea pierderilor din rețele;

• reutilizarea apelor uzate epurate pentru irigații, apă tehnologică și refacerea pânzei freatice;

• modelarea resursei de apă, ca instrument pentru planificarea lucrărilor și a culturilor agricole;

• recuperarea energiei din apă, prin biogaz din nămolul stațiilor de epurare, microhidroenergie și recuperarea căldurii din canalizare.

Anca Călimăneanu a insistat și asupra educației privind gestionarea responsabilă a resurselor. Infrastructura modernă și tehnologia nu sunt suficiente fără o schimbare de comportament, iar conștientizarea valorii apei și a energiei trebuie să ajungă la toți utilizatorii, de la companii și autorități până la cetățeni.

Ce urmează

Cele trei intervenții au ajuns la aceeași concluzie: reziliența se construiește prin coordonare între sectoare, între autorități și companii și între oraș și zonele agricole din jurul lui. 

Discuția a fost moderată de Roxana Chiș (Romcarton Ambro), coordonatoarea Grupului de Lucru Tranziție Verde.