Noi membrii

ARHI DESIGN

ARHI DESIGN a fost înființată în 1992 la inițiativa a doi prieteni, Mircea Nistor și Horațiu Buzatu. Încă de la primele tranzacții, activitatea noii firme a fost orientată spre comerțul cu articole de papetărie, inițial pentru uzul școlarilor și studenților (caiete, blocuri de desen, instrumente de scris, creioane colorate), adăugând ulterior și articole necesare birourilor (hârtie pentru copiatoare, bibliorafturi, dosare, plicuri, capsatoare și perforatoare, etc.).

După 1995, s-a luat decizia ca o parte din articolele aflate în ofertă să fie produse chiar de noi. Așa am început producția de dosare, carnețele și bloc-notesuri, folosind pentru început o mică ghilotină instalată într-o baracă metalică din incinta Centrului de Librării din Craiova. S-a dovedit a fi fost o decizie bună: peste încă un an, am mutat întreaga activitate într-un sediu nou, în care am instalat echipamente mai performante făcând astfel posibilă sporirea producției existente dar mai ales, adăugarea de noi articole.

Tot în 1995 am început să importăm din Italia (în special creioane colorate, marcatoare și articole de scris pentru școlari). De asemenea, în anii care au urmat, am diversificat mult oferta noastră, adăugând la lista furnizorilor producători de articole de papetărie din Germania, Turcia, Cehia, Belgia, China, etc.

1998 a însemnat o nouă bornă în activitate: am cumpărat un teren și am construit o hală de cca. 400 mp în care am instalat vechile echipamente dar și o mașină complet automatizată pentru producția de caiete. În aceeași incintă am construit și un nou depozit devenit foarte necesar ca urmare a dezvoltării noastre.

Astăzi, la mai bine de 30 de ani de la debutul activității, activitatea se desfășoară pe o suprafață de cca. 8.000 mp. dintre care cca. 3.000 au ca destinație producția de articole de papetărie, depozitarea și activitățile logistice aferente. Oferta noastră curentă conține câteva sute de articole și se adresează unui număr important de clienți permanenți, magazine de specialitate, super-market-uri, întreprinderi private și autorități ale statului aflate pe întreg cuprinsul țării.

Pentru bunul mers al lucrurilor, peste 50 de persoane sunt implicate în management, producție, distribuție și marketing.

Plus d'actualités

All news

Share this page Share on FacebookShare on TwitterShare on Linkedin
Close

Descoperă spațiul tău personal pe ccifer.ro !

Close

Descoperă spațiul tău personal pe ccifer.ro !