Afiliados • Members • Medlemmar • Sócios • Tagok • メンバー • Medlemmer • Üyeler • Membri • Medlemmer • Leden • Članovi • Члени • Μέλη • Члены • 회원사 • Jäsenet • Členovia • Членове • Anëtarë • Členové • Mitglieder
Atat de aproape de primul million de euro strans intr-o campanie de SMS

Cu un SMS la 8844 cu mesajul SPITAL oferi copiilor bolnavi de cancer o șansă la viață
Alege să continui donația lunară recurentă de 2 euro și vei produce o minune: primul milion de euro strâns într-o campanie de SMS, pentru a crește șansele de supraviețuire ale copiilor bolnavi de cancer din România. Fiind donator în campania asociației Dăruiește Viață, devii fondatorul primei Clinici Integrate de Oncologie și Radioterapie din România, la Spitalul de Copii “Marie Curie”.
În Europa, 80% dintre copiii bolnavi de cancer trăiesc. În România, doar 50% supraviețuiesc. Continuând să trimiți textul SPITAL prin SMS la numărul 8844 ajuți la schimbarea acestei realități dramatice!
Vă mulțumim vouă, celor peste 46.000 de Dăruitori! Împreună ați contribuit cu aproape 800.000 euro la proiectul clinicii de la “Marie Curie”, ce va fi realizat exclusiv din donații și sponsorizări.
Pot fi rezolvate problemele copiilor bolnavi de cancer cu un SMS la 8844 cu mesajul SPITAL?
„Cu acești 2 euro poți fi parte dintr-un proiect mare, care înseamnă un Spital.” Alex Dima
„Un SMS ar putea ajuta părinții să aibă sentimentul și certitudinea că pruncii lor vor primi cel mai bun tratament.” Paula Herlo
„Nu există clasamente în generozitate. Dar, evident, un milion de oameni pot face mai mult decât trei. Poți dărui fericire cu 2 euro, și e o datorie să faci asta.” Marcel Iureș
„Înseamnă enorm! 2 euro chiar fac diferența. Și nu este nevoie decât de un SMS.” Dorina Chiriac
Care este stadiul proiectului
Ne apropiem de startul lucrărilor de construcție! Începând cu data de 12 septembrie 2017 se execută lucrări de demolare anexe și deviere a traseelor de utilități. Am făcut solicitările pentru obținerea avizelor de la PUD (Plan Urbanistic de Detaliu), ISC (Inspectoratul de Stat pentru Construcții) și ISU (Inspectoratul pentru Situații de Urgență), urmând ca apoi să cerem autorizația de contrucție de la Primăria Sectorului 4.
Clinica va avea 80 de paturi pentru chimioterapie, repartizate în ambulator și saloane cu toalete proprii, patru camere sterile și un compartiment de radioterapie la subsol. Va fi primul centru din România integrat într-un spital de pediatrie capabil să asigure tratament multidisciplinar copiilor bolnavi de cancer, cu impact în creșterea ratei de supraviețuire.
Vă mulțumim și vă așteptăm să ne fiți alături în continuare!
Echipa Dăruiește Viață