Comunicare -Presa

Câștigătorii Premiilor CCIFER 2019

Premii de excelență pentru proiectele din comunitatea de business franco-română

Pe 20 septembrie 2019 a avut loc o nouă ediție a Galei CCIFER, în cadrul căreia au fost acordate Premiile CCIFER, ajunse la cea dea XIII-a ediție. Gala CCIFER este un eveniment de excepție, în care celebrăm anual reușitele membrilor și partenerilor Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Franceze în România, precum și forța parteneriatului economic dintre România și Franța. Evenimentul a avut loc în prezența Excelenței Sale Michèle Ramis, Ambasadoarea Franței în România, a lui Radu Florescu, Coordonator din partea Camerei de Comerț Americane al Coaliției pentru Dezvoltarea României și a lui Dacian Cioloș, Președintele Grupului Politic European Renew Europe.

În cadrul celor 3 categorii ale Premiilor CCIFER s-au înscris în total 39 de proiecte, respectiv 16 la categoria responsabilitate socială, 8 la categoria antreprenoriat și 15 la categoria inovație tehnologică. Anul acesta juriul a mai acordat Premiul Coup de Coeur.

„Premiile CCIFER pe care le acordăm în această seară sunt un mijloc de a recunoaște importanța pe care membrii noștri o acorda antreprenoriatului, inovației și responsabilității sociale. Mulțumesc juriului și Președintei acestuia, Monica Jiman, și felicit cele 39 de companii care au depus dosare în competiție, mândre de succesul lor și dornice să-și împărtășească experiența în cadrul unei comunități ce îi încurajează și îi susține. "-  a declarat François Coste, Președintele Camerei Franceze din Comerț, Industrie și Agricultură din România, în deschiderea Galei.

În cadrul Galei CCIFER 2019 a fost acordat, de asemenea, primul premiu de excelență oferit de Frech Tech Bucarest, un ecosistem franco-român dedicat inovației în business și start-up-urilor, lansat în România pe 19 iunie, în cadrul Forumului economic franco-român ”Poveștile care schimbă jocul”. Câștigător premiului French Tech este Orange România, pentru angajamentul său în susținerea a peste 100 de start-up-uri în România.

Despre câștigătorii Premiilor CCIFER 2019

Responsabilitate socială : Auchan & Fundația Polisano

Pentru al treilea an consecutiv, Fundația Polisano a organizat caravane cu medici în zone rurale, în beneficiul copiilor. În perioada octombrie 2018 - mai 2019, peste 1700 elevi din 33 de școli primare (5-10 ani) de pe Valea Hârtibaciului, o zonă rurală săracă din județul Sibiu, au beneficiat de consultații cardiace gratuite. Campania a fost susținută financiar de Fundația Auchan cu implicarea angajaților din magazinul Auchan de la Cluj, și realizată în parteneriat cu Inspectoratul Școlar din Sibiu.

Antreprenoriat : OncoChain

OncoChain îmbunătățește calitatea îngrijirii oncologice prin crearea unei platforme software care  conectează pacientul cu clinicile medicale, companiile CRO și centrele de cercetare. Folosind tehnologia blockchain și soluții cognitive, OncoChain facilitează furnizarea de servicii de sănătate personalizate și sprijină cercetarea medicală prin reducerea timpilor de înrolare a pacienților în studiile clinice și prin crearea cadrului necesar pentru studii multicentrice.

Inovație tehnologică: Modex Tech

Modex BCDB este un produs software conceput de Modex Tech pentru a asista companiile de tip enterprise să dezvolte și să facă deploy cât mai rapid la aplicații software pe blockchain. Ca soluție tehnică, Modex BCDB este gândit ca un middleware care se plasează între aplicația software a clientului și baza lor de date, conectarea cu rețeaua blockchain se realizează prin schimbări minimale.

Premiul Coup de cœur : Chainsaw Film Production

“Maria, Inima României” este un film documentar care spune povestea rolului politic deosebit de important, dar şi a interesantei vieţi private a Reginei Maria a României. Nepoată a Reginei Victoria, ea s-a căsătorit cu Prinţul Moştenitor al României in 1893. Ea a condus ţara în timpul ororilor Primului Război Mondial, când teritoriul a fost invadat de Germania şi ţara aproape a încetat să existe. Când, printr-o remarcabilă răsturnare de situaţie, România şi-a dublat dimensiunile, in 1918, Maria a câştigat recunoasterea internaţională pentru noua Românie Mare. A reuşit acest lucru mergând la Paris, la Conferinţa de Pace din 1919 şi pledând cauza ţării ei în faţa Presedintelui SUA Woodrow Wilson şi a Primului Ministru Britanic Lloyd George.

Vă invităm să accesați site-ul galei pentru a descoperi albumul foto al evenimentului : http://www.galaccifer.ro/

Juriul Premiilor CCIFER 2019:

  • Monica Jiman - Președinta juriului, Membru al biroului executiv CCIFER, CCSO Pentalog Europe&Asia
  • Ruxandra Creoșteanu – Câștigătoarea Premiului CCIFER 2018 pentru antreprenoriat, Co-CEO Nod Makerspace
  • Serge Gonvers – Membru al biroului executiv CCIFER, Partner RSM Romania
  • Adela Jansen - Membru al biroului executiv CCIFER, Director executiv HR BRD – Groupe Société Générale
  • Guillaume Leurent - Membru al biroului executiv CCIFER, Director General Adjunct Industrial Montaj
  • Yves Martin – Membru al Consiliului Director CCIFER, Chief Marketing Officer Orange Romania
  • Sorin Pâslaru – Redactor, Ziarul Financiar
  • Frédéric Romand - Membru al Consiliului Director CCIFER, Manager Business Performance Services, KPMG
  • Andreea Toroiman – Project Manager CCIFER

…………………..

Despre CCIFER

O comunitate de afaceri fondată pe savoir-faire-ul francez, Camera de Comerț și Industrie Franceză în România (CCIFER) este un lider angajat în dezvoltarea durabilă a persoanelor, a companiilor și a României. CCIFER reunește  peste 550 de companii franceze și române care reprezintă 18 Mld de euro și peste 125,000 de locuri de muncă. Companiile membre sunt lideri în mai multe sectoare de activitate care formează economia locală.  CCIFER exprimă o poziție comună a societăților membre și a investitorilor francezi în România în dialogul cu autoritățile publice.

 

Persoană de contact : Cătălina BĂLAN, Responsabil comunicare

0754 077 671 / catalina.balan(@)ccifer.ro

 

Plus d'actualités

All news

Share this page Share on FacebookShare on TwitterShare on Linkedin
Close

Descoperă spațiul tău personal pe ccifer.ro !

Close

Descoperă spațiul tău personal pe ccifer.ro !