Mai sunt doar câteva zile în care poți direcționa 3,5% din impozitul pe venit. 20 Mai este data limită, iar cu un efort care durează 10 secunde (completarea formularului) poți aduce zâmbete în viața copiilor cu nevoi speciale.
Ai fost alături de noi la fiecare strigăt de ajutor, iar acum avem iarăși nevoie de tine. Am ajuns la 300 formulare adunate de la oameni de bine, ca și tine, iar necesarul nostru este de 500 formulare pentru a ne atinge scopul.
Campania de 3,5% din impozitul pe venit are ca destinație asigurarea transportului și terapiilor săptămânale gratuite pentru cei peste 50 de copii cu afecțiuni neuromotorii din programul Peste Limite! Această facilitate fiscală nu presupune costuri din partea ta, tot ce trebuie să faci este să completezi formularul și să ni-l transmiți prin email, la cristinapascanu(@)climbagain.ro, până la data de 20 Mai. |