Afiliados • Members • Medlemmar • Sócios • Tagok • メンバー • Medlemmer • Üyeler • Membri • Medlemmer • Leden • Članovi • Члени • Μέλη • Члены • 회원사 • Jäsenet • Členovia • Членове • Anëtarë • Členové • Mitglieder
Euralis Seminte are un nou Country Manager in Romania

Euralis Seminte anunta numirea dnei Magda DARAC in functia de Country Manager Romania, incepand cu data de 1 ianuarie 2018.
Magda Darac s-a alaturat echipei Euralis in 2013 ocupand functia de Marketing Manager SEE, coordonand din aceasta pozitie strategia si activitatea de marketing pentru tarile din sud-estul Europei (Romania, Bulgaria, Moldova, Turcia, Serbia), din cadrul Business Unit Black Sea.
„Numirea Magdei in aceasta functie vine ca urmare a dezvoltarii si cresterii activitatii noastre in Romania, si a unei noi organizari comerciale interne, inceputa in urma cu 2 ani, organizare care ne va permite sa raspundem cat mai bine cerintelor pietei si sa fim in permanenta atenti si proactivi la nevoile fermierilor. Romania este a doua tara ca importanta, dupa Ucraina, in cadrul Business Unit Black Sea, si dorim sa ne concentram toate eforturile pe aceasta piata in continua dezvoltare, pentru o crestere cat mai sustenabila a cifrei de afaceri” – declara dl. Gilles TAMBOURRE, Executive Manager Black Sea Business Unit.
„Obiectivul nostru pe termen mediu este cresterea notorietatii marcii si a cotei de piata la porumb si floarea-soarelui, prin lansarea de produse si concepte inovatoare, unice, menite sa raspunda cat mai bine la nevoile fermierilor. Dezvoltarea si armonizarea echipei de teren este un alt factor important in realizarea obiectivelor de vanzari si este un proces continuu, de durata, care ne va permite sa consolidam relatia comerciala cu clientii nostri, distribuitorii” – declara Magda DARAC, Country Manager Romania.
In noua sa functie, Magda DARAC va avea sustinerea intregii echipe de management din Romania, cat si a managementului de la sediul central din Franta, in mod special a celor doua, recent create, Business Line (Porumb-Sorg si Oleaginoase) din cadrul Diviziei de Seminte a Grupului Euralis.
Despre Euralis Semences
Euralis Semences este Divizia de Seminte a Grupului EURALIS, una dintre cele mai mari cooperative franceze, care numara 12.000 de membri, avand sediul in Lescar, sud-vestul Frantei.Euralis Semences este unul dintre liderii europeni pe piata semintelor pentru cultura mare: porumb, floarea-soarelui, sorg, soia si rapita. Cu o cifra de afaceri de peste 170 mil Euro, compania investeste anual 13% din cifra de afaceri in Cercetare si Dezvoltare.
Pentru mai multe informatii, va rugam vizitati www.euralis-semences.com.