Bilantul evenimentului • Comunicare -Presa
Expert Days CCIFER: România, pilon de stabilitate energetică în regiune
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Franceză în România (CCIFER) a organizat pe 10 iunie 2025, la București, cea de-a doua ediție a evenimentului „Expert Days: Economia Net Zero – de la politici publice la soluții pentru companii”, sub Înaltul Patronaj al Prim-Ministrului României. Evenimentul, găzduit de OMV Petrom, a reunit reprezentanți ai Guvernului României, lideri din sectorul privat și experți din industrie, pentru a dezbate provocările și oportunitățile tranziției energetice în România, în context european.
„România se află într-un punct de cotitură. Pe de o parte, avem nevoie să accelerăm drumul către o economie neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon. Pe de altă parte, trebuie să asigurăm în continuare securitatea energetică, stabilitatea economică și competitivitatea industriei”, a declarat în deschiderea evenimentului Nicolas RICHARD, Președintele CCIFER.
Evenimentul a accentuat rolul strategic al României în securitatea energetică regională, bazat pe un mix energetic echilibrat și investiții în tehnologii inovatoare.
Florin SPĂTARU, Consilier de Stat în Cancelaria Prim-ministrului, a punctat că aceste investiții sunt esențiale pentru susținerea creșterii economice și a competitivității pe termen lung. Cristian BUȘOI, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Energiei, a subliniat că România are potențialul de a deveni un factor de stabilitate energetică în regiune, datorită unui mix energetic echilibrat, susținut de stat prin investiții strategice în hidrogen, energie nucleară, stocare în baterii, biogaz sau tehnologii de captare.
În cadrul primului panel de discuții, moderat de Adriana RECORD, Director Executiv CCIFER, s-a discutat despre provocările industriei în asigurarea unui mix energetic sustenabil, subliniindu-se nevoia modernizării infrastructurii și importanța parteneriatelor public-privat pentru finanțare pe termen lung.
Nicolas RICHARD, Președinte CCIFER și CEO Engie România, a accentuat rolul gazului natural în tranziția energetică – o resursă cheie pentru flexibilitate și echilibru în sistemul energetic: „România are un avantaj competitiv prin capacitățile de stocare și expertiza acumulată în domeniul energiei."
Irina MUNTEANU, Director General Veolia România Soluții Integrate, a evidențiat că parteneriatul public-privat este un mecanism eficient de finanțare a investițiilor pe termen lung – o soluție "win-win-win" care reduce presiunea pe bugetul public, încurajează inovația și asigură calitatea proiectelor.
De asemenea, au fost subliniate necesitatea predictibilității legislative și fiscale, digitalizarea și inovarea ca factori cheie pentru creșterea competitivității economice și asigurarea tranziției energetice eficiente.
Frank NEEL, Member of the Executive Board responsible for Gas & Power OMV Petrom: „România poate deveni cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană. Aceste resurse vor contribui la stabilitatea economică a țării și la securitatea energetică a regiunii.”
„România are șansa reală de a juca un rol strategic în tranziția energetică europeană – prin viziune, investiții și colaborare”, a concluzionat Adriana RECORD, Director Executiv CCIFER.
Cea de-a doua masă rotundă, moderată de Victor MANOLIU, Head of Strategy and Market Intelligence Engie România, a abordat provocările industriei în asigurarea unui mix energetic sustenabil, concentrându-se pe experiențele și planurile marilor consumatori de energie. Dialogul a inclus subiecte privind strategiile de eficiență energetică, investițiile în tehnologii verzi și adaptarea la cerințele pieței și legislației.
Au intervenit:
- Mihai BANU, Director Tehnic Ambro Suceava, Grup Rossmann România, care a evidențiat reducerea amprentei de carbon prin cogenerare eficientă pe gaze naturale și planurile de a produce biogaz.
- Adela BRADU, Sustainability and Corporate Affairs Director Romcim, care a explicat eforturile companiei de a crește consumul de energie regenerabilă, inclusiv prin dezvoltarea propriului proiect eolian, dar și nevoia de modernizare a infrastructurii energetice naționale pentru a asigura continuitatea.
- Cătălin COSTINIUC, Director General Smurfit Westrock, care a subliniat importanța urmăririi eficientei energetice pe lanțul de aprovizionare, inclusiv prin utilizarea unor metode de transport mai verzi.
Ultima dezbatere, moderată de Diana BLĂNARU, Senior Strategy & Market Intelligence Analyst Engie România, a poziționat biometanul ca vector esențial pentru atingerea obiectivelor climatice și energetice europene, cu avantajul integrării facile în infrastructura existentă, discutându-se despre obstacolele legislative și financiare actuale, precum și demersurile autorităților pentru crearea unui cadru propice dezvoltării filierei.
Au intervenit:
- Alexandru COJOCARU, Director Servicii Schneider Electric România, care a explicat cum digitalizarea și soluțiile inteligente pot crește competitivitatea economică și sprijini monitorizarea emisiilor și raportarea ESG.
- Raluca COVRIG, Director Afaceri Publice și Comunicare la Federația Patronală a Energiei, care a subliniat potențialul României de a se poziționa pe locul 6 în UE în producția de biometan.
- Alexandru VASILESCU, Director al Stației de Epurare de la Glina Veolia România, care a prezentat proiectul ca model de eficiență energetică și termică, demonstrând rolul important al biometanului în economia circulară.
Expert Days a oferit o platformă de dialog constructiv între autorități, companii și experți în domeniul energetic. România dispune de resurse naturale, expertiză tehnologică și acces la fonduri europene, elemente care o pot poziționa ca un lider regional în tranziția energetică. Totuși, pentru a transforma aceste avantaje în rezultate concrete, sunt necesare: stabilitate și predictibilitate legislativă și fiscală; investiții susținute și colaborări public-private eficiente; accelerarea digitalizării și inovării tehnologice; dezvoltarea infrastructurii și promovarea unor politici coerente. Prin aceste măsuri, România poate contribui decisiv la securitatea energetică regională și la construirea unei economii competitive, durabile și net zero.
Evenimentul a fost organizat cu sprijinul partenerilor: Engie, OMV Petrom, Ambro, Reciclad'OR, Romcim, Schneider Electric România, Smurfit Westrock, Veolia România.
***
Despre CCIFER
Fondată în anul 1996, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Franceză în România (CCIFER) este una dintre cele mai reprezentative organizații de business din România, care înglobează o comunitate relevantă pentru dezvoltarea și competitivitatea țării. Cu apartenență internațională, într-o rețea formată din 120 de Camere în 95 de țări, CCIFER acționează ca un partener pentru parcursul de transformare durabilă a comunităților, a companiilor și a României. CCIFER dezvoltă servicii pentru 600 de membri, companii cu capital francez, internaționale și românești, ONG-uri și universități. Cele mai multe dintre companii au poziții cheie în diverse sectoare de activitate ale economiei naționale. Activitatea Camerei se concentrează pe patru direcții strategice: promovarea de noi oportunități de afaceri, facilitarea dialogului public-privat, atragerea de investiții prin servicii personalizate și dezvoltarea de talente prin educație și formare continuă.
Photo credit: Mihai Cerveneanu
***