Comunicare -Presa  •  Business info

#flashinfo, 28 aprilie. Ultimele modificari ale organizarii Adunărilor Generale ale Aderanților (AGA)

În contextul pandemiei de coronavirus, se impune necesitatea unor modificări în organizarea și desfășurarea adunărilor generale ale asociaților, pe durata stării de urgență, adunări care, de regulă, trebuie să aibă loc în primele 5 luni ale anului.

Așadar, buletinul informativ de astăzi își propune să sintetizeze principalele măsuri luate în această privință :

1.          Regulamentul nr. 5/2020 emis de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) pentru adoptarea unor măsuri referitoare la desfășurarea adunărilor generale ale emitenților pe perioada existenței stării de urgență generate de COVID-19. Acesta a intrat în vigoare pe 10 aprilie 2020.

           Aceste măsuri se aplică emitenților cu sediul social în România ale căror acțiuni sunt admise la tranzacționare pe piața reglementată sau sunt reglementate în cadrul unui sistem multilateral de tranzacționare.

      Conform Regulementului, emitenții sunt obligați să adopte măsuri alternative la distanță pentru asigurarea desfășurării corespunzătoare a adunărilor generale în această perioadă pentru aprobarea situațiilor financiare, precum și a celor care nu suferă amânare.
             În cazul în care există imposibilitatea desfășurării adunărilor generale prin prezența fizică, emitentul asigură desfășurarea acestora prin folosirea votului prin corespondență sau cu ajutorul unor mijloace electronice de transmitere a datelor.

Dacă autoritățile statului interzic desfășurarea adunărilor generale ale acționarilor cu prezență fizică, emitentul trebuie să publice pe propriul site și să transmită la BVB și ASF, cu cel puțin trei zile lucrătoare înainte de data limită pentru transmiterea împuternicirilor/voturilor prin corespondență, un raport curent cu privire la imposibilitatea desfășurării AGA cu participarea fizică a acționarilor.

 Pentru mai multe detalii, accesati acest link:

https://asfromania.ro/files/capital/regulamente/2020/Regulament%205%202020_mof_13042020.pdf

 

2.         Inițierea unui proiect de Ordonanță de Urgență de către Ministerul de Justiție, care să faciliteze organizarea și desfășurarea adunărilor generale ale asociaților la distanță, pe perioada stării de urgenţă.  Proiectul de OUG privind modificarea Legii societăților comerciale a fost pus în dezbatere publică.

           Proiectul curprinde următoarele:

- posibilitatea convocării AGA prin corespondență/mijloace electronice (scrisoare recomandată/curier/scrisoare electronică cu sau fără semnătură electronică extinsă/ telefax/orice mijloace de comunicare la distanță, care asigură transmiterea textului), cu condiția ca fiecare acționar/asociat să comunice/să fi comunicat în scris adresa poștală/cea de poștă electronică; convocarea prin publicitatea este o posibilitate;

-  în caz de urgență, posibilitatea reducerii cu până la jumătate a termenelor de convocare;

De asemenea, pe site-urile firmelor (sau, în caz contrar, prin e-mail, poștă sau curier) vor trebui puse la dispoziție următoarele:

  • informațiile și documentele vizând problemele înscrise pe ordinea de zi;
  • situațiile financiare anuale;
  • raportul anual al consiliului de administrație, respectiv raportul directoratului și cel al consiliului de supraveghere;
  • propunerea cu privire la distribuirea de dividende și situația privind dividendele distribuite parțial în cursul anului fiscal.

-  posibilitatea desfășurării AGA prin corespondență și/sau prin mijloace electronice de comunicare directă la distanță (videoconferință, teleconferință, alte aplicații informatice), chiar dacă actul constitutiv nu prevede/interzice, la alegerea organului care are competența convocării acesteia;

-  exercitarea votului prin corespondență/mijloace electronice de comunicare directă la distanță;

-   similar AGA, posibilitatea întrunirii prin mijloace de comunicare directă la distanță a consiliului de administrație/consiliului de supraveghere/directoratului.

- prelungirea termenului de întrunire a AGA de aprobare a situațiilor financiare aferente exercițiului financiar 2019 până la 15 iulie 2020 corelat cu noul termen de depunere a situațiilor financiare la MFP, prelungit (prin Ordonanța de Urgență adoptată în 9.04.) până la 31 iulie 2020.

Pentru mai multe detalii, accesati acest link:

http://www.just.ro/proiectul-de-ordonanta-de-urgenta-privind-unele-masuri-in-domeniul-societatilor/

Plus d'actualités

Noi membrii

Libra Guard

Servicii Profesionale de Securitate

Membri

În sala de escaladă nu plâng

Sunt Ionuț, am 6 ani și sufăr de parapareză spastică. Îți vorbesc în numele a 100 de copii cu dizabilități, ca mine, care au nevoie de SUPERPUTERI! ...

All news

Share this page Share on FacebookShare on TwitterShare on Linkedin
Close

Descoperă spațiul tău personal pe ccifer.ro !

Close

Descoperă spațiul tău personal pe ccifer.ro !