Comunicare -Presa  •  Business info

#flashinfo, 29 aprilie. Energie - o lansare durabilă

A VENIT MOMENTUL PENTRU O NOUĂ ORDINE ENERGETICĂ ?

În urmă cu o saptămână, am marcat cea de-a 50-a aniversare a Zilei Pământului, o cremonie remarcabil de diferită față de anii precedenți. Pandemia COVID-19 a atins toate industriile într-o manieră sau alta, iar proiectele de energie regenerabilă nu sunt imune la șocul economic mondial.

Guvernele din întreaga lume se precipită să pună în practică măsuri de ralansă economică și de sprijin cu scopul de a menține pe linia de plutire particularii și întreprinderile. Cu toate acestea, este posibil să reluăm sistemul astfel încât să evităm să ne întoarcem în trecut și să investim într-o recuperare care să deschidă calea către o economie mai durabilă și care să accelereze tranziția spre decarbonizare.

UN IMPULS (NE)AȘTEPTAT

Poate s-au prăbușit prețurile petrolului la nivel global, dar NextEra - cel mai valoros grup de american de servicii prin capitalizarea sa la bursă – afirmă că energiile regenerabilele nu și-au pierdut avantajul competitiv față de centralele electrice cu gaz natural. Compania planifică să construiască aproximativ 5 gigawati de capacitate enercetică regenerabilă în acest an și a adăugat 1,6 gigawati suplimentari de energie eoliană, solară și de stocaj la conducta sa în primul trimestru.

Greentech ekWateur, furnizor de energie verde „colaborativ”, a strâns la începutul lunii aprilie 1,5 milioane de euro prin intermediul crowdfunding. Start-up-ul este acum al cincilea furnizor de energie din Franța, după ce a depășit la începutul lunii ianuarie un nou record de 200.000 de contoare în toată țara. Mai multe, aici.

Teritoriul de Nord al Australiei a legiferat un plan de relansă solară COVID-19. Guvernul Gunner a anunțat un pachet de relansă de 60 de milioane de dolari destinați modernizării companiilor și renovări de locuințe. Mai multe, aici.

În căutarea neutralității climatice, Germania marchează primul trimestru al istoriei sale cu peste 50% din energia electrică regenerabilă, față de aproximativ 44% în primul trimestru al anului 2019. Aceste cifre se datorează producției eoliene record în februarie, producția de energie solară neobișnuit de mare în martie și un consum global mai scăzut de energie legat de criza coronavirusului. Aflați mai multe aici.

Neptune Energy a anunțat pe 20 aprilie că Gasunie, o companie lider în domeniul infrastructurii energetice, se va alătura în calitate de nou partener în proiectul pilot PosHYdon, primul proiect offshore de hidrogen verde din lume.

 

ENERGIA VERDE ÎN ROMÂNIA

În ceea ce privește situația României, în prezent panourile fotovoltaice produc de două mai multă energie decât toate centralele electrice pe bază de carbon din România. Mai multe detalii aici.

Dedeman, societatea fondată de frații Dragoș și Adrian Pavăl, anunță că va instala panouri fotovoltaice pe toate acoperișurile rețelei de 28 de magazine și că valoarea investiției depășește 4 milioane de euro. Puterea totală va fi de peste 7MVp și va furniza aproximativ 30% din totalul de energie necesară activității magazinelor. Mai multe informații sunt disponibile aici.

Turda, un oraș din județul Cluj, instalează stații de autobuz cu panouri fotovoltaice și porturi USB – o investiție care se înscrie în rândul proiectelor de modernizare urbană, finanțate în cadrul Planului de Mobilitate Urbană Durabilă. Mai multe, aici.

Tranziția către economia verde continuă și în alte părți ale țării

La Iași, al doilea cel mai mare oraș din România, urmează să fie anunțat un contract în valoare de 4,62 de milioane de euro, privind iluminatul public. Conform indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții, este vorba despre 4 088 corpuri de iluminat cu LED, 4 122 module de telegestiune cu punct luminos, 41 de stâlpi echipați cu panouri fotovoltaice, 287 puncte de aprindere și un sistem de telegestiune. Mai multe informații sunt disponibile aici.

Vodafone România a lansat în 2019 un program de investiții plurianual pentru creșterea eficienței energetice și pentru reducerea amprentei de carbon generată. Societatea a inaugurat pe 1 aprilie 2020 primul său sistem avansat de răcire pentru centrele sale de date și se înregistrează deja un consum de energie de 8 ori mai mic, în comparație cu aceeași perioadă a anului precedent. Puteți afla mai multe aici.

IMPLICAȚI ÎN DEZBATERE

Din criza actuală reiese și oportunitatea de a pune totul sub semnul întrebării și de a ne recalibra soluțiile.

De trei ani, CCIFER organizează conferința Orașe Durabile care are funcția de catalizator în discuțiile dintre principalele părți implicate în elaborarea de politici cu privire la dezvoltarea durabilă a orașelor în care trăim și principalii responsabili pentru punerea lor în aplicare.

Dacă durabilitatea este în ADN-ul vostru, să ne unim eforturile și să dezvoltăm noi parteneriate! Echipa CCIFER rămâne deschisă și în regim de lucru la distanță, la ccifer(@)ccifer.ro.

 

Plus d'actualités

All news

Share this page Share on FacebookShare on TwitterShare on Linkedin
Close

Descoperă spațiul tău personal pe ccifer.ro !

Close

Descoperă spațiul tău personal pe ccifer.ro !