Bilantul evenimentului

Groupama a adus programul „Salvatorii de vieți” la CCIFER

Siguranța începe cu gesturile simple care pot face diferența într-o situație critică. În cadrul programului său de responsabilitate socială, Groupama România a organizat la sediul CCIFER un atelier de prim ajutor dedicat echipei noastre, oferindu-ne ocazia de a învăța cum putem interveni corect până la sosirea echipajelor medicale.

Susținem și promovăm inițiativele de responsabilitate socială dezvoltate de membrii noștri, fie că vorbim despre sănătate, caravane de prevenție sau proiecte cu tradiție dedicate protejării mediului. Atelierul de prim ajutor organizat împreună cu Groupama România este parte din acest angajament și nu reprezintă o premieră pentru noi – reluăm anual astfel de sesiuni de formarE. Componenta practică ne ajută să conștientizăm importanța reacției rapide în situații de urgență și ne oferă încrederea că putem interveni până la sosirea echipajelor medicale. Ne bucurăm că Groupama, unul dintre membrii noștri Patron investește constant în astfel de inițiative care contribuie la construirea unei comunități mai pregătite și mai responsabile, a declarat Andreea Toroiman, Responsabil Evenimente și Afaceri Publice. 

Atelierul face parte din programul „Salvatorii de vieți”, o inițiativă dezvoltată de Groupama în parteneriat cu Fundația pentru SMURD, care își propune să pregătească persoane fără experiență medicală pentru a reacționa eficient în situații de urgență. Participanții învață manevre esențiale de prim ajutor, precum resuscitarea cardio-respiratorie (RCP), dezobstrucția căilor respiratorii, poziția laterală de siguranță și modul corect de acordare a primului ajutor adulților, copiilor și sugarilor.

Prin acest program, Groupama contribuie la dezvoltarea unei comunități mai bine pregătite să acționeze atunci când fiecare secundă contează. Rezultatele inițiativei demonstrează impactul său la nivel național: peste 16.451 de persoane instruite, 567 de ateliere organizate, în 82 de orașe, însumând 1.701 ore de instruire.

Ne bucurăm că echipa CCIFER a avut oportunitatea de a participa la acest atelier practic și interactiv, susținut de voluntarii Fundației pentru SMURD, și le mulțumim partenerilor de la Groupama pentru implicarea constantă în promovarea educației pentru siguranță și prevenție.

În situații de urgență, cunoștințele de prim ajutor pot salva vieți. Iar prin inițiative precum „Salvatorii de vieți”, fiecare dintre noi poate deveni persoana care face diferența.

Documentation

Download WhatsApp_Image_2026-07-16_at_10.24.27__2_.jpeg  (JPEG • 253 KB)

Plus d'actualités

Share this page Share on FacebookShare on TwitterShare on Linkedin
Close

Descoperă spațiul tău personal pe ccifer.ro !

Close

Descoperă spațiul tău personal pe ccifer.ro !