Afiliados • Members • Medlemmar • Sócios • Tagok • メンバー • Medlemmer • Üyeler • Membri • Medlemmer • Leden • Članovi • Члени • Μέλη • Члены • 회원사 • Jäsenet • Členovia • Членове • Anëtarë • Členové • Mitglieder
"Il Tavolo dello Chef" la Roberto's București: un nou concept de Cooking Masterclass cu Chef Marco Magri & Chef Franz Conde

Roberto's București, restaurantul italian al hotelului Athénée Palace Hilton, găzduiește sub conceptul „Il Tavolo dello Chef” o serie de clase de gătit susținute săptămânal de către bucătarii Marco Magri și Franz Conde.
Il Tavolo dello Chef are loc în fiecare miercuri între orele 18.00 - 21.30, în bucătăria deschisă a restaurantului Roberto's. Săptămânal, restaurantul va deveni un adevărat centru al schimbului de experiență și al dezvoltării tehnicilor culinare, oaspeții având ocazia de a se bucura atât de ambianța plăcută și de bucătăria italiană specifică restaurantului, cât și de conversații cu cei doi bucătari, pe diverse teme privind ingredientele și tehnicile de gătit, sau secretele din spatele bucătăriei de cinci stele.
Il Tavolo dello Chef este o oportunitate deosebită de a savura o cină exclusivistă gătită la minut, în timp ce Chef Marco Magri, bucatarul-șef al restaurantului Roberto's, și Executive Chef Franz Conde le împărtășesc oaspeților din secretele adevăratei cucina italiana. Ambii șefi au lucrat cu legendarul Aimo Moroni de la vestitul restaurant cu 2*Michelin "Il Luogo de Aimo e Nadia" din Milano, și au creat conceptul și meniul pentru Roberto's București și pentru Roberto's Amsterdam.
În cadrul claselor de gătit oaspeții vor fi întâmpinați cu aperitive, se vor familiariza cu bucătarii, cu sommelierul restaurantului și cu ceilalți participanți la masterclass, vor avea parte de degustări de vin și vor pregăti împreună cu chefii antreuri și un fel principal de mâncare (paste sau risotto), pe care le vor servi ulterior în cadrul unei cine "tutti a tavola".
Rezervați acum un loc la una dintre clasele de gătit în compania chefi-lor Hilton, îmbunătățiți-vă tehnicile de pregătire a mâncării și deveniți secialiști în arta culinară italiană.
250 RON / persoană
Rezervarea locurilor la clasele de gătit este necesară. O sesiune de gătit se desfășoară cu minimum 10 persoane și maximum 16 persoane.
Pentru mai multe informații sau pentru efectuarea unei rezervări, vă rugăm să sunați la +40 731 305 777 sau să trimiteți un e-mail la reservations@robertos.ro.
Mai multe informatii: www.robertos.ro/ro/il-tavolo-dello-chef-cooking-masterclass/