Membri
Inetum anunță finalizarea achiziției de către Bain Capital Private Equity, accelerând implementarea planului său strategic UPSCALE25

Comunicat de presă Saint-Ouen, Franța, iulie 2022
Inițiate în ianuarie 2022, negocierile au dus la vânzarea întregului pachet de acțiuni deținut de Mannai Corporation QPSC în Inetum S.A. către Bain Capital Private Equity. Odată cu succesul acestei operațiuni, Inetum se angajează în continuitatea planului său strategic inițiat în 2022 cu UPSCALE25, impulsionat de dinamica sa de creștere la nivel global și de poziționarea sa ca principal furnizor de servicii IT în Europa, Africa și America Latină (Top 5).
O ambiție împărtășită cu Bain Capital Private Equity
Grupul de investitori condus de Bain Capital Private Equity include NB Renaissance și echipa de management Inetum. Tranzacția se referă la întregul pachet de acțiuni deținut de Mannai Corporation QPSC, care reprezintă aproximativ 99% din capitalul social al Inetum S.A. pe bază nediluată. Inetum S.A. este compania mamă a unui grup internațional care furnizează servicii și soluții digitale.
Tranzacția este un eveniment major în istoria Grupului și îi va permite acestuia, alături de noii săi parteneri, să-și crească capacitățile de producție și dezvoltare în toate sectoarele de afaceri și zonele geografice în care își desfășoară activitatea.
Numeroșii indicatori de performanță ai Inetum, cum ar fi veniturile din 2021 de peste 2,219 miliarde EUR, în creștere cu +16%*, cu o creștere organică de +4,9%* și o marjă operațională de 7,4%, o îmbunătățire de 110 puncte (6,3% în 2020), combinate cu perspective puternice de creștere a pieței, apar ca dovadă a sustenabilității activităților Grupului. Noua dimensiune a Grupului, un partener cheie pentru clienții mari și mijlocii de piață la scară internațională și un expert în crearea de valoare prin operațiuni de achiziții de succes de-a lungul istoriei sale, determină Inetum și Bain Capital Private Equity să își unească forțele într-un nou capitol pentru grupul de servicii IT și să își continue fluxul digital pozitiv în beneficiul organizațiilor și al societății.
„În ultimele luni am dezvoltat o relație puternică cu echipa de management a Inetum și am ajuns să le apreciem experiența, credibilitatea, spiritul inovativ și valorile de angajament și excelență în coordonarea evoluției companiei. Vedem un potențial puternic de a potența și mai mult creșterea și capacitățile Inetum în toate sectoarele de afaceri și zonele geografice în care își desfășoară activitatea grupul”, a declarat Matthias Boyer Chammard, Managing Director în Technology Financial, cât și în Business Services & the Industrial Verticals, de asemenea un asociat al echipei European Private Equity, la Bain Capital Private Equity.
UPSCALE25, noul plan de acțiune al Inetum
Odată cu venirea Bain Capital Private Equity, Inetum asigură resursele necesare pentru a îndeplini perspectivele puternice de creștere ale Grupului. Sunt stabilite condițiile pentru implementarea planului de acțiune UPSCALE25, care își propune să accelereze creșterea investițiilor Inetum în conformitate cu strategia UPSCALE23.
Vincent Rouaix, Președinte și CEO al Inetum, a declarat: „Noua dimensiune internațională a Grupului și sosirea de noi parteneri în 2022 ne permit creșterea potențialului de a accelera și mai mult evoluția și capacitățile Inetum în toate sectoarele de afaceri și zonele geografice în care operăm. Implementăm UPSCALE25, noul nostru plan de acțiune, ca o continuare a alegerilor strategice ambițioase făcute în ultimii ani – imaginând soluțiile viitorului, oferind clienților noștri inovații tehnologice care să-i ajute să-și îmbunătățească modelul de afaceri, îmbunătățind prezența în noile piețe internaționale, transformând modelul nostru de afaceri pentru a potența eficiența, afirmând strategia noastră de expansiune pe piața IMM-urilor și continuând să construim o cultură a fluxului digital pozitiv prin intermediul angajaților noștri și pentru clienții noștri.”
Tranziția de la UPSCALE23 la UPSCALE25 va consolida dinamica Grupului în toate domeniile cheie ale activității sale:
- Digitalizarea tuturor capacităților de producție
- Creștere organică peste media jucătorilor de pe piață
- Focus pe piețele verticale și intermediare
- Investiție în noi talente și retenția talentelor cheie pentru transformarea uzanțelor digitale
- Parteneriate specifice cu furnizorii, pentru a spori expertiza Grupului
- Achiziții strategice, pentru a consolida expertiza si dimensiunea internațională a Grupului
Despre Inetum, Positive digital flow:
Inetum este o companie agilă din segmentul IT care oferă servicii și soluții digitale și un grup global care ajută companiile și instituțiile să profite la maximum de fluxul digital. Într-un context de mișcare perpetuă, în care nevoile și uzanțele sunt în mod constant reinventate, grupul Inetum se angajează față de toți acești jucători să inoveze, să continue să se adapteze și să rămână un lider în domeniu. Cu profilul său multi-expert, Inetum oferă clienților săi o combinație unică de proximitate, o organizare sectorială și soluții de calitate industrială. Operând în peste 27 de țări, Grupul are aproape 27.000 de angajați și în 2021 a generat venituri de 2,2 miliarde EUR.
Despre Bain Capital Private Equity:
Încă de la înființarea sa în 1984, Bain Capital Private Equity a lucrat îndeaproape cu echipele de management pentru a oferi resurse strategice cu scopul de a construi companii excepționale și a le ajuta să se dezvolte. Echipa internațională a Bain Capital Private Equity, formată din aproximativ 250 de profesioniști, creează valoare pentru companiile din portofoliu prin platforma sa globală și expertiza aprofundată în domenii cheie ale industriei, inclusiv asistență medicală, produse de larg consum și retail, servicii financiare și de afaceri, industrie și tehnologie, media și telecomunicații.
Bain Capital are 22 de birouri pe patru continente. De la înființare, a realizat investiții principale sau complementare în peste 1.000 de companii. Pe lângă capitalul privat, Bain Capital face investiții într-o varietate de clase de active precum credit, imobiliare, capital public și capital de risc, gestionând un total de aproximativ 160 de miliarde de dolari și valorificând platforma comună a companiei pentru a căuta oportunități în zone strategice. Pentru mai multe informații: www.baincapitalprivateequity.com.
Pentru informatii, vă rugăm să contactați:
Inetum Press Relations