Afiliados  •  Members  •  Medlemmar  •  Sócios  •  Tagok  •  メンバー  •  Medlemmer  •  Üyeler  •  Membri  •  Medlemmer  •  Leden  •  Članovi  •  Члени  •  Μέλη  •  Члены  •  회원사  •  Jäsenet  •  Členovia  •  Членове  •  Anëtarë  •  Členové  •  Mitglieder

Intalnire cu Madalin Mihailovici, Apa Nova Bucuresti SA

Cine sunteti?

Mă consider privilegiat prin faptul că am ocazia să îmbin cariera academică și cea profesională, ambele în domeniul pentru care m-am pregătit. Sunt Doctor Inginer în Științe Tehnice, specializat în Construcții Hidrotehnice și Conferențiar universitar în cadrul Universității Tehnice de Construcții București – Facultatea de Hidrotehnică.

M-am alăturat echipei Veolia în 2008, din octombrie 2015 conduc Apa Nova București SA și în aprilie 2017 am fost numit Director General Veolia România, prezentă în București, Iași și Ploiești prin investiții în companii de apă și termie.

Dincolo de avantajele evidente pe care România le oferă, conform diverselor studii și rapoarte de specialitate legate de prognozele creșterii economice și dinamica pieței interne, consider că există în continuare un potențial deosebit generat de calitatea specialiștilor formați în țară. S-au făcut de asemenea pași incredibili spre perfecționarea sistemelor de management și de productivitate, lucru demonstrat de creșterea calității serviciilor și produselor furnizate de companiile românești. Iar orice investitor își dorește, în primul rând, parteneri de încredere.

 

Care este tendinta actuala a sectorului in care activati?


Sfera utilităților publice este un subiect aparte. În ultimii ani, exigențele și așteptările societății forțează administrațiile pentru soluții integrate. Pentru Veolia, lider mondial în domeniul apei (deține în prezent 4.245 de uzine de producție a apei potabile pe cinci continente, asigurând zilnic apa potabilă pentru peste 100 de milioane de oameni), este o onoare că parteneriatul public privat pe care l-a implementat împreună cu Primăria București este considerat de Banca Mondială un model de bune practici.

În concluzie, combinația între forța financiară a unei companii mari și excelenta expertiză tehnică românească poate fi o soluție pentru îmbunătățirea infrastructurii în toată România.

 

Cateva cuvinte pentru CCIFER


Echipa Dvs. este foarte implicată, ne inspiră și ne motivează să vă urmărim cu interes evenimentele și activitățile. Nu o dată v-am oferit ca exemplu altor entități partenere, ce activează de asemenea în zona de business networking.  

Plus d'actualités

Share this page Share on FacebookShare on TwitterShare on Linkedin
Close

Découvrez votre espace privé sur ccifer.ro !

Close

Descoperă spațiul tău personal pe ccifer.ro !