Afiliados  •  Members  •  Medlemmar  •  Sócios  •  Tagok  •  メンバー  •  Medlemmer  •  Üyeler  •  Membri  •  Medlemmer  •  Leden  •  Članovi  •  Члени  •  Μέλη  •  Члены  •  회원사  •  Jäsenet  •  Členovia  •  Членове  •  Anëtarë  •  Členové  •  Mitglieder

Intalnire cu Pascal Robin, Sanofi Romania & Moldova

Cine sunteti

Anul acesta se împlinesc 20 de ani de când activez în domeniului sănătății. Și de curând am acceptat noi provocări profesionale, prin preluarea funcției de Country Chair Sanofi România & Moldova și a celei de General Manager al diviziei locale de Vaccinuri.

Împreună cu echipa locală Sanofi, formată din profesioniști excepționali, depunem zilnic toate eforturile necesare pentru  îndeplinirea misiunii noastre: Empowering Life. Obiectivul nostru este de a fi aproape de români pe tot parcursul vieții, în calitate de partener pentru sănătate. Reușim să ne respectăm promisiunea prin intermediul celor cinci divizii globale distincte și complementare. Punem la dispoziția comunității medicale un portofoliu complex de medicamente mature accesibile, protejăm populația contribuind la prevenirea bolilor infecțioase cu ajutorul vaccinurilor, îi sprijinim pe cei care suferă de afecțiuni cronice, precum diabetul sau bolile cardiovasculare, inovăm pentru a asigura îngrijire de specialitate persoanelor cu boli rare și scleroză multiplă și ajutăm milioane de români să preia controlul stării lor generale de sănătate, oferindu-le soluții eficiente, eliberate fără prescripție medicală.

Recentele provocări profesionale au generat o serie de schimbări incitante și pe plan personal, precum relocarea împreună cu familia în București, fiind prima noastră experiență de acest gen. Am început să descoperim România și particularitățile sale din vara anului trecut. Ne adaptăm treptat, ajutați de o comunitate francofonă dinamică, precum și de o „latinitate” și o francofilie foarte confortabile pentru nou veniți. Referitor la petrecerea timpului liber, îmi doresc să mă alătur unei echipe de baschet, un sport de care sunt pasionat încă din anii copilăriei, pe care i-am petrecut în Cholet, Franța.

 

De ce este Romania atragatoare pentru investitori

Chiar dacă sunt de puțin timp în România, pot afirma deja că este o țară est-europeană importantă, având a doua cea mai mare populație din regiune și un potențial major de creștere accelerată. Unul dintre atuurile principale ale României este competitivitatea forței de muncă, întâlnindu-se aici o diversitate a talentelor profesionale, la costuri competitive.

În România există numeroase nevoi medicale neacoperite, iar sistemul de sănătate este insuficient finanțat de către autorități (doar 807 Euro/locuitor, adică o treime din media Uniunii Europene). Însă, dacă privim partea plină a paharului, există un potențial major pentru optimizarea standardelor de sănătate în beneficiul pacienților români.

Pentru Sanofi, România reprezintă o oportunitate importantă pentru consolidarea poziției de lider a companiei în domeniul farmaceutic. Sanofi pune la dispoziția românilor un portofoliu diversificat și echilibrat care include: medicamente generale, medicamente fără prescripție medicală, soluții pentru diabet și boli cardiovasculare, soluții de îngrijire de specialitate și vaccinuri.

 

Ce tendințe anticipați pentru sectorul de sănătate al României în 2018?

2018 se anunță a fi unul dificil, în care putem vedea o flexibilitate limitată de majorare a bugetului alocat sănătății. Pe de altă parte, este un an esențial pentru consolidarea unui acces durabil al pacienților români la tratamentele de care au nevoie.

În plus, ca urmare a noii remanieri guvernamentale, anul a început cu o interacțiune intensă cu autoritățile din domeniul sănătății, menită să asigure continuarea reformelor necesare și, totodată, așteptate de foarte mulți actori din acest sector (profesioniști din domeniu sănătății, producători de medicamente, farmacii și distribuitori).

 

Cateva cuvinte pentru CCIFER

În primul rând, doresc să mulțumesc CCIFER pentru oportunitățile de socializare facilitate odată cu sosirea mea în București. Pentru nou veniți este un adevărat privilegiu, care asigură o acomodare mai ușoară. În al doilea rând, vreau să scot în evidență toate eforturile organizației de a aduce laolaltă resurse și know-how din ambele țări, Franța și România, un aspect ce contribuie în mod constant la transformarea și modernizarea României.

CCIFER este de asemenea o organizație foarte implicată în domeniul sănătății, având un grup de lucru dedicat și făcând parte din Task Force-ul pe sănătate din cadrul Coaliției pentru Dezvoltarea României. Începând din toamna trecută, m-am implicat personal în acest demers, cu scopul de a reprezenta Sanofi în cadrul acestei platforme unice de dialog cu autoritățile. În sectorul farmaceutic, provocările sunt multiple și uriașe, ceea ce face ca acest tip de interacțiune să fie esențial pentru dezvoltarea viitoare a politicilor de sănătate din România. 

Plus d'actualités

Share this page Share on FacebookShare on TwitterShare on Linkedin
Close

Découvrez votre espace privé sur ccifer.ro !

Close

Descoperă spațiul tău personal pe ccifer.ro !