Afiliados • Members • Medlemmar • Sócios • Tagok • メンバー • Medlemmer • Üyeler • Membri • Medlemmer • Leden • Članovi • Члени • Μέλη • Члены • 회원사 • Jäsenet • Členovia • Членове • Anëtarë • Členové • Mitglieder
Intalnire cu Stephane ROY de LACHAISE, Michelin

Cine sunteti ?
Inginer de profesie, cu un Master in Gestiune, am lucrat mai intai pentru biroul Veritas timp de 13 ani, din care 10 in strainatate M-am alaturat apoi Grupului Michelin in 2001 unde am avut diverse functii in Controlul Gestiunii, in Supply Chain si in Resurse Umane. Am sosit in Romania in urma cu 1 an, dupa o scurta sedere in 2009/2010, coordonez in prezent, din Bucuresti, activitatile Grupului in Europa Centrala.
De ce este Romania atragatoare pentru investitori ?
Romania are multe atuuri ce merita puse in valoare, ceea ce face ca tara sa fie atractiva in Europa. Competentele prezente local, desi intr-o piata de munca extinsa, ne permit sa ne dezvoltam activitatile bazate pe inovatie si pe competivitate. Din 2001, Grupul Michelin si-a dezvoltat semnificativ productia, vanzarile, dar si centrele de servicii interne. Spre exemplu, datorita rezultatelor demonstrate de echipele noastre in ultimii ani, Grupul a decis sa investeasca in plus, 93 de milioane de euro in spatiile industriale din Zalau.
Care este tendinţa actuală a sectorului în care activaţi?
Pentru o crestere durabila, trebuie sa ne ascultam in permanenta clientii si sa intelegem pietele. Agilitatea noastra, flexibilitatea si capacitatea de inovatie vor fi cheia succesului nostru de maine. Ne aflam in Europa Centrala, pe piete in crestere, care aduc clientilor nostri solutii ce le permit sa isi amelioreze performantele.
Câteva cuvinte pentru CCIFER
CCIFER este, fara indoiala, una dintre asociatiile profesionale cele mai dinamice din Romania, care propune si realizeaza un mare numar de actiuni si de initiative in favoarea dezvoltarii societatilor noastre, a angajatilor nostri si deci, a Romaniei. Contribuind la dezvoltarea profesionala si la expertiza echipelor noastre si favorizand schimburile intre societatile si autoritatile romanesti, contributia CCIFER este determinanta pentru cresterea intreprinderilor noastre.