LACTALIS, lider mondial în industria lactatelor, cu o tradiție de peste 90 de ani

Interviu cu Onur Barim, Director General LACTALIS România

Povestiți-ne pe scurt despre brandul dvs. – cum a început și care este misiunea sa? 

LACTALIS este liderul industriei mondiale a lactatelor și al 9-lea cel mai mare producător alimentar din lume. Însă, dincolo de asta, Lactalis este povestea autentică de peste 90 de ani a unei familii franceze, ambițioase și vizionare, care a făcut din Brie și Camembert cele mai consumate brânzeturi din lume, dar a sprijinit constant și dezvoltarea brandurilor și produselor locale pe care le-a adăugat an de an portofoliului său. Compania Lactalis a fost fondată în Laval în 1933, cu misiunea de a crea un viitor responsabil, oferind cele mai bune produse lactate și sprijinind dezvoltarea comunităților locale din care face parte. Astăzi, Lactalis este prezentă în 50 de țări de pe toate continentele, cu 270 de fabrici de lactate și cu peste 85 de mii de angajați, cu ajutorul cărora valorifică laptele în toate formele sale: lapte simplu, brânzeturi, iaurt, unt și smântână, ingrediente lactate și produse pentru nutriție. Lactalis intră zilnic în milioane de gospodării din lume și oferă produse gustoase, accesibile dar și rafinate sub branduri internaționale emblematice precum Président, Galbani, Parmalat, Leerdammer, dar și sub branduri locale recunoscute și apreciate. 

Și în România, Lactalis este liderul industriei lactatelor, atât prin brandurile sale internaționale, cât și prin brandurile sale locale consacrate, cu istorii de peste 50 de ani și portofolii bogate de produse tradiționale și inovatoare: Zuzu, Albalact, Covalact de Țară, LaDorna, Fulga, Rarăul. Dezvoltarea brandurilor românești cu păstrarea  tradiției locale, dar și diversificarea portofoliilor de produse și extinderea exporturilor sunt vectori importanți pe care se bazează strategia de creștere a Lactalis în România, iar asta înseamnă investiții și inovații constante.  

 

Ce produse veți aduce la Gala CCIFER și ce anume le face potrivite pentru a reprezenta atmosfera Rivierei Franceze?  

Le vom oferi oaspeților Galei o mică, dar importantă parte din tradiția bogată și rafinată a brânzeturilor franțuzești. Așa cum știm cu toții, Franța nu doar produce brânză – și vorbim aici de peste 1500 de sortimente locale - dar o și transformă într-o formă de artă culinară, iar fiecare tip de brânză este o poveste în sine, pentru că vorbește despre o regiune, o rețetă veche, o tehnică specială și un stil de viață. De peste 90 de ani, Lactalis joacă un rol esențial în păstrarea acestui patrimoniu culinar prin brandul său - PRÉSIDENT, care se mândrește cu o istorie de peste jumătate de secol și cu cel mai bogat portofoliu de brânzeturi de specialitate, inclusiv brânzeturi AOP (cu denumire de origine protejată). PRÉSIDENT este brandul numărul 1 de Brie și Camembert în Franța. La Gala CCIFER, vom aduce spre degustare unele dintre cele mai cunoscute și apreciate specialități de brânzeturi frantuzești din portofoliul PRÉSIDENT – Brie, Camembert, Comté, Le Bleu – fin asociate cu ingrediente spceifice care le pun în valoare gustul sofisticat și care sperăm să-i poarte pe degustători în farmecul boem al Rivierei Franceze.  

 

Care este cel mai reprezentativ lucru pe care doriți ca invitații să-l experimenteze? 

Bufetul de brânzeturi PRÉSIDENT pe care-l oferim este o experiență autentică a gastronomiei franceze alese. Îi așteptăm pe oaspeți să savureze toate brânzeturile noastre, pe care le considerăm expresia unui stil de viață în care rafinamentul și echilibrul sunt esențiale. 

 

Ce înseamnă pentru dvs. participarea la un eveniment de networking precum Gala CCIFER? 

Gala CCIFER înseamnă pentru Lactalis reconectarea la cultura și valorile franceze și conectarea cu o comunitate cu care suntem încântați să împărțim performanța, inovația și responsabiitatea pentru un viitor mai bun și mai durabil. Suntem prezenți de câțiva ani la acest eveniment important care ne bucură de fiecare dată. 

Plus d'actualités

Share this page Share on FacebookShare on TwitterShare on Linkedin
Close

Descoperă spațiul tău personal pe ccifer.ro !

Close

Descoperă spațiul tău personal pe ccifer.ro !