Membri
PARADA - Invitație la avanpremiera filmului „The Jokers”

Din 1996, Fundația PARADA acționează în sprijinul celor mai defavorizate persoane ale Bucureștiului : copii și tineri ai străzii, familii fără adăpost, persoane într-o stare precară. Folosind tehnici de circ social în parcursul de reintegrare socială a copiilor, implementând servicii și intervenții adaptate, pentru a le îmbunătăți viața de zi cu zi, dar și pentru a le deschide un orizont de integrare, PARADA și-a construit de-a lungul anilor o solidă reputație în domeniul intervenției sociale, grație capacității de a inova și de a-și adapta oferta de servicii nevoilor individuale.
Fondată de Miloud, un clovn francez, un înger al oamenilor străzii, partener istoric al Ambasadei Franței și al CCIFER, fundația a beneficiat de-a lungul timpului de susținerea a numeroase companii și fundații franceze (ex. fundațiile Veolia, Accor și BNP Paribas), acțiunea sa fiind recunoscută prin numeroase premii și distincții primite, printre care, în 2011, le Prix spécial du Jury CCIFER.
Luni, 29 ianuarie, PARADA are plăcerea de a vă invita la o seară excepțională, la avanpremiera filmului „The Jokers”, în care veți putea urmări parcursul de viață al câtorva copii și familii susținute de fundație. Evenimentul are loc la Institutul Francez din București, Blvd. Dacia 77, și este organizat sub patronajul Ambasadei Franței și al Ambasadei Italiei în România, în parteneriat cu CCIFER și Confindustria Romania.
Seara va beneficia de prezența Claudiei Gerini, star al cinematografiei italiene actuale și susținătoare a creării centrului rezidențial de recuperare, destinat victimelor traficului de persoane și al violenței de gen, Casa Iuliana Dobrescu, o inițiativă a PARADA.
RSVP (25 janvier/ianuarie): i.jugureanu@paradaromania.ro