Poem Chocolat, pasiune pentru arta ciocolatei artizanale
Interviu cu Vera Maxim, Fondator Poem Chocolat
Povestiți-ne pe scurt despre brandul dvs. – cum a început și care este misiunea sa?
Brandul Poem a luat naștere acum aproximativ 20 de ani, pornind din zona de cofetărie, în special cu prăjituri pentru evenimente și patiserie. Ulterior, în urmă cu circa 10 ani, am introdus și ne-am specializat în ciocolaterie, iar acum 4 ani a apărut oficial brandul Poem Chocolat. În 2025, la începutul anului, am deschis și în București.
Misiunea noastră este să aducem pe piața din România bomboane artizanale de calitate excepțională. Segmentul de ciocolaterie artizanală este încă puțin dezvoltat la nivel local, iar noi ne dorim să fim un reper al excelenței în gust.
Am învățat și aplicăm tehnici de la maeștri ciocolatieri francezi și internaționali, ceea ce ne permite să oferim produse cu arome clasice, dar și surprinzătoare. Totul este realizat artizanal, cu ingrediente curate și sănătoase.
Scopul nostru este să aducem bucurie printr-un produs autentic, creat cu pasiune și respect pentru calitate.
Ce produse veți aduce la Gala CCIFER și ce anume le face potrivite pentru a reprezenta atmosfera Rivierei Franceze?
Pentru evenimentul Gala CCIFER French Riviera vom veni cu o selecție de bomboane artizanale special create pentru a reflecta tema. Vom aduce bomboane cu citrice – portocale și lămâie –, dar și sortimente cu note florale de trandafir și lavandă. În plus, vom include praline rafinate cu ganache din ciocolată neagră și un strop de coniac, pentru un plus de eleganță și intensitate.
Aceste sortimente se potrivesc perfect Rivierei franceze datorită aromelor lor proaspete și florale, care trimit la atmosfera mediteraneană, la rafinament și la stilul de viață relaxat al sudului Franței. Și, nu în ultimul rând, prezentarea lor elegantă și faptul că pot fi servite cu ușurință pe terasă, într-o atmosferă de vacanță, completează întregul concept al evenimentului.
Care este cel mai reprezentativ lucru pe care doriți ca invitații să-l experimenteze?
Cel mai reprezentativ lucru pe care ne dorim ca invitații să îl experimenteze este bucuria descoperirii unor bomboane artizanale autentice, cu gusturi fine și surprinzătoare. Vrem ca fiecare invitat să simtă rafinamentul și echilibrul aromelor – de la notele proaspete de citrice, la delicatețea florală sau intensitatea ciocolatei negre cu coniac.
Mai presus de toate, ne dorim ca degustarea să fie o experiență de răsfăț și eleganță, care să îi ducă cu gândul la atmosfera Rivierei franceze: relaxare, finețe și plăcerea de a savura un produs făcut cu pasiune și atenție la detalii.
Ce înseamnă pentru dvs. participarea la un eveniment de networking precum Gala CCIFER?
Pentru mine, participarea la această gală CCIFER înseamnă, în primul rând, bucuria de a cunoaște oameni din mediul antreprenorial, cu care pot împărtăși experiențe și idei valoroase. Este o ocazie importantă de a construi relații, de a învăța din parcursurile altor antreprenori și de a găsi inspirație pentru propriul drum.
Totodată, este o onoare să pot aduce în fața acestui public brandul Poem Chocolat, să îl fac cunoscut și să îl asociez cu un eveniment care promovează excelența, colaborarea și spiritul de comunitate.