Bilantul evenimentului
Retour sur: Întâlnire cu reprezentanții autorităților locale și județene, la Târgu Jiu

📍 La Târgu Jiu, am avut ocazia unei întâlniri cu reprezentanții autorităților locale și județene despre dezvoltarea economică a regiunii și consolidarea relațiilor dintre investitori, administrație și mediul de afaceri local.
💼 Schimburile de idei au evidențiat potențialul orașului pentru atragerea de noi investiții in contextul POTJ și importanța colaborării dintre actorii publici și privați în susținerea unor proiecte cu impact pe termen lung pentru comunitate.
💬 Marcel Romanescu, Primarul Municipiului Târgu Jiu
„Am avut plăcerea de a găzdui, împreună cu domnul președinte al Consiliului Județean, Cosmin Popescu, o delegație de oameni de afaceri francezi și autohtoni, în cadrul unui proiect de anvergură organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Franceză în România (CCIFER). Ne onorează interesul manifestat pentru orașul nostru și sunt încrezător că astăzi am pus bazele unor colaborări solide. Scopul principal al acestei întâlniri a fost conectarea investitorilor francezi cu mediul de afaceri local și cu autoritățile, pentru a identifica oportunități reale de investiții care să genereze locuri de muncă și dezvoltare durabilă. Târgu Jiu are potențial, are deschidere și, cel mai important, are un plan clar de dezvoltare. Parteneriatul cu mediul de afaceri francez și nu numai poate deveni un motor important pentru economia locală.”
📌Pentru agenda următoarelor evenimente #CCIFER, vă invităm să accesați agenda: Agenda | CCI FRANCE ROUMANIE
📸 Photo credit: MadebyCerveneanuPhotography










