Bilantul evenimentului
Retour sur: POT CCIFER în parteneriat cu BRD - Groupe Société Générale

La #Rezidența9, filmul și arta au oferit un cadru diferit pentru conversațiile comunității #CCIFER.
🥂 Am celebrat finalul unui sezon bogat în proiecte prin tradiționalul #PotCCIFER, organizat împreună cu BRD - Groupe Societe Generale, #MembruPatronCCIFER, într-o seară în care networkingul a fost completat de experiențe culturale.
🎬 Am urmărit „Jurnalul unei cameriste”, filmul regizat de Radu Jude care a avut premiera mondială la Festivalul de la #Cannes 2026, și am aflat detalii din culise chiar de la protagoniste, actrițele Ana Dumitrașcu și Ilinca Manolache, într-un dialog despre povestea lungmetrajului, personaje și experiența de la Cannes.
💬 Flavia Popa, Secretar General BRD - Groupe Société Générale
„CCIFER este un loc special, în care, mânați de ambiții comune și încredere unii în ceilalți, ne întâlnim și construim împreună. Mă bucur că Pot-ul CCIFER, găzduit de BRD - Groupe Société Générale la Rezidența9, devenit deja o tradiție, ne reunește nu doar pentru networking, ci și în jurul culturii și al acelor lucruri care ne ajută să privim dincolo de cifre. Suntem parteneri și oameni de afaceri, dar, mai presus de toate, suntem oameni cărora le pasă de comunitatea din care fac parte.”
🎨 Ne-am bucurat și de o incursiune în arta contemporană, prin expoziția „(de)generation/s”, care reunește lucrările a 16 tineri artiști, absolvenți ai secției Foto-Video ai Universitatea Națională de Arte din București#UNArte.
✨ În anul aniversar #CCIFER30, celebrăm oamenii, parteneriatele și proiectele care ne ajută să #creștemîmpreună.
🤝 Mulțumim BRD Groupe Société Générale, un partener de încredere, mereu alături de comunitate, și un sprijin constant în inițiativele noastre! Mulțumim și tuturor celor care au contribuit la atmosfera unei seri speciale!
📌Pentru agenda următoarelor evenimente #CCIFER, vă invităm să accesați agenda: Agenda | CCI FRANCE ROUMANIE
📸 Photo credit: MadebyCerveneanuPhotography



















