Comunicare -Presa

Talent Center aduce serviciile premium de resurse umane în Transilvania

Talent Center, furnizor premium de servicii in domeniul resurselor umane, a fost creat în urmă cu mai bine de 5 ani, din pasiune pentru oameni si dorinta de a aduce o schimbare pozitivă în lumea resurselor umane.

Brand-ul a fost dezvoltat de-a lungul timpului, de Alexandra Micu, psiholog de profesie și specialist resurse umane, cu o valoroasă experiență. Alexandra este trainer si consultant Employer Branding cu certificare internațională, numărându-se printre puținii experți certificați din branșă.

Alex&Rox.jpgÎncepând cu luna septembrie 2019, Alexandra Micu împreună cu Roxana Perșa, specialist resurse umane și talent enthusiast,  iau inițiativa de a aduce serviciile Talent Center mai aproape de angajatorii și candidații din zona Transilvaniei, pentru a optimiza și facilita întreg procesul de selecție și recrutare al candidaților din diverse domenii precum: IT, inginerie, marketing, management, sărbătorind astfel deschiderea filialei Talent Center Transilvania, în Târgu-Mureș, cu o serie de evenimente dedicate companiilor și candidaților.

Serviciile Talent Center se bucură de recomandarea unui portofoliu impresionant de clienți cu care a lucrat încă de la lansarea pe piață, oferind servicii integrate atât pentru companii (executive search, învățare și dezvoltare, team-building, etc)  cât și pentru candidați (consultanță, optimizare CV, coaching).

Talent Center susține antreprenorii și companiile din România, ajutându-i în mod direct să își formeze echipe competente prin serviciile de recrutare și să își îmbunătățească imaginea ca angajator pe piață, punându-le la dispoziție servicii de Employer Branding, o formă de marketing pentru angajator, soluție considerată a fi răspunsul la criza specialiștilor de pe piața muncii. Pe de altă parte, candidații sunt și ei sprijiniți în găsirea unui loc de muncă potrivit, în cazuri de reconversie profesională, oferindu-le coaching în carieră, optimizarea CV-ului în limba română și engleză și a profilului de LinkedIn.

Tot în ideea de a-și aduce contribuția la dezvoltarea pieții muncii de la noi din țară, în urma cercetărilor de piață din ultimii ani, echipa Talent Center a ajuns la concluzia că proaspetele mame nu sunt susținute nici de statul român pentru a se întoarce în câmpul muncii nici de o parte dintre angajatori, care nu sunt dispuși să își modeleze programul și echipele pentru integrarea proaspetelor mame. În vederea susținerii acestei idei, Talent Center dezvoltă aplicația SHE IS MOM, aplicație care dorește să faciliteze legătura între angajatori și mamele care vor să își găsească un job full time, remote sau pe bază de colaborare.

Aplicația SHE IS MOM dorește să:

  1. AJUTE reintegrarea mamelor în câmpul muncii, oferindu-le șansa de a se acomoda cu un program flexibil;
  2. SUSȚINĂ femeile care au întâmpinat probleme pe piața muncii;
  3. SĂ EDUCE antreprenorii și companiile să înțeleagă prioritățile și nevoia de reintegrare a proaspetelor mămici.

Aplicația SHE IS MOM va fi secondată de o platfomă ce prezintă teme financiare și de carieră, un spațiu educațional, punându-le la dispoziție toate informațiile necesare pentru dezvoltarea personală și profesională.

Să nu uităm nici despre proiectul School for Happiness, sau altfel spus, echipa canină a Talent Center, care își propune să aducă relaxare și bucurie în birourile angajaților și la evenimentele dedicate acestora.

Vă invităm să vizitați site-ul www.talentcenter.ro, pentru a afla mai multe despre Talent Center și serviciile pe care le oferă, având totodată ocazia de a participa la workshop-ul cu tema The Future in HR – Employer Branding, organizat in data de 6 noiembrie, în Tg. Mureș, la Co-Place (Blv. 1 Decembrie 1918, nr. 171), cu participarea unor speakeri de elită din diverse domenii, profitând de oferta Early Bird.

The future in HR - Employer Branding_invitatie.jpg

Pentru detalii suplimentare, vă lăsăm datele de contact ale echipei Talent Center Transilvania: Alexandra Micu – 40744618911, alexandra(@)talentcenter.ro și Roxana Perșa – 0770 458 718, roxana(@)talentcenter.ro.

Le urăm succes!

Sponsori_sigla editabil.jpg

ROUMANIE_01.pngCu susținerea:  

Plus d'actualités

All news

Share this page Share on FacebookShare on TwitterShare on Linkedin
Close

Descoperă spațiul tău personal pe ccifer.ro !

Close

Descoperă spațiul tău personal pe ccifer.ro !