Comunicare -Presa
TIMIȘOARA, VALEO – LABORATORUL ÎN CARE SE FORMEAZĂ INGINERII VIITORULUI. ȘASE STUDENȚI, ȘASE DESTINE PREGĂTITE DE START STUDENT
În hale industriale sau în birouri, sub luminile liniei de asamblare, șase studenți și-au încheiat ultima săptămână de practică la Valeo – un nume de referință în industria componentelor auto. Însă această experiență a fost mai mult decât un simplu stagiu: a fost prima lor confruntare cu dinamica unei companii globale, parte a unui ecosistem industrial sofisticat.
Participarea lor a fost posibilă datorită programului Start Student – Cariera ta începe cu practica, lansat de CCIFER (Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Franceză în România) și cofinanțat prin fonduri europene, cu scopul de a sprijini 260 de tineri în tranziția de la studiu la angajare.
Practică duală: din birouri pe linia de producție
Studenții provin de la Facultatea de Inginerie Electrică și Energetică, din cadrul Universității Politehnica Timișoara, și sunt în anii II și III. Stagiul lor a inclus două zone esențiale din viața unei fabrici moderne: zona de birouri, unde au interacționat cu funcții suport (calitate, inginerie, logistică), și zona de producție, unde au participat activ la procese precum asamblarea farurilor, siglelor luminoase și altor componente de iluminat auto.
„Am trecut prin aproape toate etapele: de la înțelegerea procesului de fabricație, la măsurători reale pe linii, până la propunerea de soluții pentru optimizare”, spune Mihai Vîrciu, student în anul II. Încântat de atmosfera profesională și de ritmul intens de învățare, Mihai a decis deja: vrea să rămână în echipă. În urma stagiului, el va continua cu un internship de șase luni la Valeo, parte a unui proces de integrare pe termen lung.
Ce aduce concret programul Start Student?
Start Student – Cariera ta începe cu practica (cod SMIS 311871) este o inițiativă europeană derulată în cadrul Obiectivului de Politică 4 – „O Europă mai socială”, care urmărește alinierea educației universitare la cerințele reale ale pieței muncii. Studenții beneficiază de sprijin complet: acces la companii, formare, documentație administrativă și monitorizare.
Pentru tineri ca Mihai, acest program a fost o rampă de lansare. „Fără Start Student, nu aș fi ajuns aici. M-au ajutat la fiecare pas, inclusiv cu actele. Practica mi-a arătat că pot fi o persoană responsabilă și că vreau să lucrez în acest domeniu”, spune el.
Viziunea Valeo: practică reală, viitori colegi
Pentru Valeo, implicarea în acest tip de proiect nu este o obligație, ci o investiție strategică în resursa umană calificată. Cei șase studenți au fost ghidați direct de ingineri din fabrică, care le-au oferit nu doar îndrumare, ci și feedback aplicat.
„Studenții au fost dornici să învețe și s-au adaptat rapid. Cei din anul III deja dau semne de maturitate profesională”, afirmă Vlad Sârbu, tutore. Împreună cu colegii săi, Flavius Gabor și Onisor Ianc, el vede în aceste stagii o oportunitate reală de integrare viitoare a celor mai buni dintre ei.
Legătura cu facultatea – mai importantă ca oricând
Tutorele Flavius Gabor subliniază că legătura dintre industrie și mediul universitar trebuie consolidată: „Studenții au nevoie de mai multă practică aplicată. Ar trebui ca firmele să fie implicate mai mult în curriculum, iar universitățile să încurajeze această colaborare”.
În plus, toți tutorii sunt de acord că un model educațional dual, extins și în universități, ar aduce beneficii importante: studenți mai bine pregătiți, mai responsabili și, în final, mai angajabili.
Startul unei cariere, nu doar practică
Cei șase tineri pleacă de la Valeo cu mai mult decât o adeverință de practică. Vor pleca cu experiență, contacte, încredere și – pentru unii – cu posibilitatea reală a angajării.
Pentru Mihai Vîrciu, alegerea este deja făcută: „Vreau să-mi scriu lucrarea de licență despre ce am învățat aici. Mi-ar plăcea să lucrez în continuare la Valeo.”
Iar pentru ceilalți? Timpul va spune. Dar Start Student le-a oferit ceea ce adesea lipsește în formarea profesională: punți reale între teorie și practică, între vis și realitate.
Mai mult despre programul Start Student – Cariera ta începe cu practică, aici.