Cristian Măcelaru, Director al Orchestrei Naționale a Franței, Director artistic al Festivalului Internațional 'George Enescu'

Ca orice leader de succes, un dirijor trebuie să-și inspire muzicienii mai mult decât să le pretindă anumite standarde.

Dirijor vizionar și ambasador al culturii românești pe marile scene internaționale, Cristian Măcelaru vorbește despre legătura specială dintre România și Franța, despre magia muzicii care unește lumi și despre lecțiile de leadership pe care le învață din fiecare repetiție și concert.

Ce înseamnă pentru dvs relația dintre România și Franța?

Cele două țări au menținut relații strânse de prietenie de mulți ani. Nu numai politic, dar în mod special cultural. Foarte mulți artiști de origine Română au studiat și mai apoi desfășurat cariera la Paris, sau alte orașe mari franceze. Iar această unitate creată de  bogăția unui tezaur cultural comun este și felul în care putem întări și mai mult destinele noastre.

“Il y a eu un coup de foudre …”, declara Michel Orier, directeur de la musique et de la création Radio France, evocând momentul în care muzicienii Orchestrei Naționale a Franței s-au îndrăgostit de stilul lui Cristian Măcelaru și au cerut să lucreze din nou cu acesta. Cum se explică faptul că o singură întâlnire a fost suficientă pentru a declanșa această alegere și pentru a vă conduce, câțiva ani mai târziu, la șefia Orchestrei Naționale a Franței  — și ce a adus această chimie ansamblului în ultimii ani?

E natural ca o orchestră să cunoască imediat o personalitate atractivă pentru ei. Mai ales că rolul dirijorului nu poate fi definit, într-adevăr. Și atunci acea atracție instantă devine un punct de pornire important către formarea unei relații strânse și importante. Deschiderea orchestrei față de mine a fost primită și de mine ca un semn de bun augur, și așa, relația noastră continuă să crească cu fiecare proiect, fiecare concert pe care-l prezentăm.

Spuneați adesea că purtați România în sunetul și în gestul dirijoral. În ce fel experiența dumneavoastră românească – de la educația muzicală până la legătura cu Enescu – se reflectă astăzi în felul în care modelați o orchestră franceză de prestigiu?

Acea melancolie întâlnită în muzica unui Enescu, care-și aduce aminte de folclorul românesc, de sunetul fluierului ciobanului din depărtări, de ritmul dansant al lăutarului din sat - toate aceste caracteristice îmi sunt vii și în inima mea. Experiența comună pe care Enescu, dar și eu, am avut-o, nu numai de a fi români, dar și mai important, de a fi imigranți cam toată viața, ne-au îndemnat pe amândoi să ne reîntoarcem privirea spre țara noastră parcă cu și mai mare dragoste și dor. Iar aceste calități pe care le spuneam mai adineauri, sunt identitatea mea de muzician, de artist.

Fiind un artist român în fruntea unei instituții-simbol pentru Franța, simțiți că aveți și o misiune de ambasador cultural al României? Cum ați dori să fie percepută țara prin muzica pe care o aduceți pe scenele internaționale?

Am introdus publicul francez, chiar și muzicienii francezi la multă muzică românească. Și de fiecare dată încerc să le pictez o imagine a României mele, o țară bogată în frumusețe naturală, umplută de mister, un tărâm de basm. Le vorbesc deseori despre pădurile bogate (în muzica lui Enescu), sau despre nopțile copleșitori de vară (în muzica lui Bartok). Și-mi doresc România să fie într-adevăr țara demnă de un Brâncuși sau de un Lipatti, oameni care au încununat frumosul prin operele lor.

Conducerea unei orchestre seamănă adesea cu cea a unei mari companii: e nevoie de viziune, de coordonarea unui colectiv complex și de inspirație pentru a obține rezultate, excelența. Care sunt, din experiența dumneavoastră, lecțiile de leadership din muzică ce pot fi aplicate și în lumea businessului?

În primul rând e foarte important pentru un dirijor să înțeleagă că a conduce o orchestră nu înseamnă să fii în control, ci înseamnă să demonstrezi cu convingere ceea ce-ți dorești să auzi. Ca orice leader de succes, un dirijor trebuie să-și inspire muzicienii mai mult decât să le pretindă anumite standarde. Și acel rol e important, dar primordial e inspirația. Iar apoi, e esențial ca un dirijor să cunoască fizic ce înseamnă să cânți la un instrument, pentru a avea o înțelegere mai profundă a posibilităților. La fel mă gândesc că și un leader care cunoaște detalii mai mici ar beneficia de crearea unei viziuni posibile de îndeplinit. Nu în ultimul rând, în relația cu oamenii, totul trebuie bazat pe respect și dragoste. Altfel, nu văd cum ar fi posibil.