Interviu

Sorin Pâslaru, Redactor-șef Ziarul Financiar

România s-a uitat mereu la Franța ca la o soră mai mare din lumea bună și a vrut să fie ca ea.

Ce admirați și cum vă inspiră Franța? 

Admir Franța pentru că pune pe primul loc omul și apoi orice altceva: puterea, banii, statul. Revoluția Franceză de la 1789 a dat startul eliberării popoarelor lumii. Mă inspiră eleganța, atitudinea de joie de vivre și de încredere în umanitate și în sensul bun al lumii. 

Pot spune că prima mea deplasare în străinătate ca jurnalist a fost la Paris, în 1999, și atunci am descoperit "un mare București". Cred că România îi datorează enorm Franței, care fără să aibă interese economice directe, ne-a sprijinit în drumul nostru ca nație europeană, din solidaritate de valori, de țări aparținând de ginta latină, dar și care împărtășesc o viziune comună asupra vieții și dezvoltării societății în general. 


Cum vedeți mediul de business din România la peste 30 de ani de investiții și cum arată România astăzi?

Investițiile franceze în industria de automobile, bancară, de asigurări sau de producție de vin au fost piloni ai reconstrucției economice de după 1990. În 1999, când România avea aproape zero investiții străine directe, îmi amintesc că am realizat un interviu cu consilierul economic de atunci al Ambasadei Franței la București și era entuziast cu privire la potențialul României. Iată că acest potențial s-a materializat și România este astăzi la aproape 80% la paritatea puterii de cumpărare față de media UE, restaurantele din București au ajuns să rivalizeze cu cele de la Paris (cel puțin la prețuri...), iar cele câteva mii de firme franceze desfășoară afaceri de 30 mld euro pe an în România, cu 125 000 salariați, pe locul doi după Germania.

România și-a dublat PIB ul în ultimii 7 ani și va trebui să și-l dubleze în următorii zece pentru  a ajunge la media UE.


Franța ocupă al treilea loc în topul investițiilor directe. Cum a contribuit Franța în România și cum se vede în dezvoltarea economiei, a comunităților, a noastră ca societate?

Franța este pe locul 3 la ISD, dar este pe locul 2 la cifra de afaceri și la numărul de salariați, după Germania. Spre deosebire de Germania, Franța a venit aici și cu o bancă foarte mare, Societe Generale, iar în sectorul auto marca Dacia Logan este de fapt poate cea mai puternică marcă franco-română la nivel internațional. Renault are aici centru de design, tratează Romania ca un partener, centrul Renault din România este ca un al doilea head quarter, deci nu doar o fabrică. Toate investițiile franceze trec dincolo de bani: este vorba de o împărtășire a unui sistem de valori comun. România s-a uitat mereu la Franța ca la o soră mai mare din lumea bună și a vrut să fie ca ea.

Plus d'actualités

Share this page Share on FacebookShare on TwitterShare on Linkedin
Close

Descoperă spațiul tău personal pe ccifer.ro !

Close

Descoperă spațiul tău personal pe ccifer.ro !