Interviu  •  Portrete

„Arta este un exercițiu de gândire și de visare” – Irina Stoenescu, VP WIN Alliance și Președinte WIN Gallery

Interviu cu Irina Stoenescu VP WIN Alliance, President WIN Gallery

Într-o lume a transformărilor accelerate, unde tehnologia și inteligența artificială schimbă reperele culturale, WIN Gallery rămâne un spațiu al dialogului și al autenticității. Irina Stoenescu vorbește despre cum se construiește o comunitate artistică vibrantă, direcțiile strategice ale galeriei și rolul artei ca punte între oameni, idei și viitor.

 

Cum vedeți transformările și tendințele actuale din domeniul artei contemporane și cum influențează acestea activitatea unei galerii de artă?

Transformările nasc întotdeauna controverse - speranțe și angoase în cantități egale.  Pe de-o parte există mirajul unui “mai bine” și de cealaltă parte se află nostalgia față de ce va fi lăsat în urmă. Perioada pe care o traversăm este definită de un ritm extraordinar de accelerat al schimbărilor, cu precădere al celor legate de tehnologie și inteligență artificială. Rămâne de văzut câte, care și cum vor persista în timp.

În acest context, rolul artei și al creatorului sunt puse în discuție, așa cum este și ideea de autenticitate. WIN Gallery a ales să acorde atenție tendințelor, sa creeze un spațiu pentru dezbateri dar rămânând (pentru moment ) fidelă artei în înțelesul clasic al cuvântului - la nivel de prezentare (expoziții cu prezență fizică) și în parte și la nivel de tehnică, cu toate că am integrat ocazional lucrări realizate digital sau din materiale nonconvenționale.

Observăm, la fiecare vernisaj, o bucurie reală, aproape palpabilă a celor prezenți. E o energie specială care se construiește și se intensifică stând  față în față cu opera și artistul, vorbind cu ceilalți colecționari sau iubitori de artă. Este o senzație inconfundabilă, sunt forme de inteligență și imaginație colectivă care nu pot fi replicate online. Implică activarea tuturor simțurilor. Arta nu este reprezentată doar de obiect ci de această legătură profundă si profund umană. Împreună dăm culoare culturii și o fixăm în timp.

Provocarea, contestarea limitelor, jocul cu noul sunt parte din esența artei. Ele nu se traduc prin respingerea sau înlocuirea clasicului ci printr-o expresivitate sporită care îl cuprinde. Bineînțeles, suntem prezenți și online. Prin intermediul site-ului si canalelor social media, am adus milioane de vizualizări, anul acesta, artiștilor cu care lucrăm.

Care este direcția strategică pe care o urmează WIN Gallery în perioada următoare? Ce expoziții, proiecte sau colaborări aveți în plan și ce provocări anticipați?

WIN Gallery își propune să rămână un spațiu cultural vibrant, aducând în prim plan artiști contemporani români ale căror lucrări reunesc planul intelectual cu esteticul si valoarea investițională.  În paralel, organizăm expoziții în afara țării pentru a crește vizibilitatea lor și plaja de clienți. O altă direcție importantă este colaborarea cu artiști străini în cadrul WIN Gallery, noi fiind angrenați constant în acțiuni de diplomație culturală.

Titlul următoarei noastre expoziții este “Realitatea ireală” iar lucrările sunt semnate de Valentin Tănase. Cei interesați le pot admira și achiziționa începând cu 17 septembrie 2025. Avem în plan în lunile următoare și o serie de expoziții internaționale în Spania și Portugalia.

Pe lângă aceasta, pregătim o serie de evenimente care îmbină arta cu alte discipline. Săptămâna aceasta, de exemplu, inaugurăm o serie de dezbateri despre artă și medicină. WIN Gallery este un loc de întâlnire nu numai pentru pasionații de artă ci și pentru inovatori și lideri de business din alte domenii.

Colaborarea este în ADN-ul nostru, ca să rămânem în tema menționată. WIN Gallery face parte dintr-un ecosistem de business mai amplu care se numește WIN Alliance și  include dezvoltare imobiliară, brokeraj și motorsport. Este modul nostru de a oferi beneficii încrucișate clienților și de a spori calitatea serviciilor prin parteneriate inteligent construite. Suntem mereu interesați de conlucrarea cu indivizi, companii și instituții cu care împărtășim sistemul de valori și obiectivele. Provocările există bineînțeles; sunt aceleași pe care le discutăm zilnic- economia, lipsa de predictibilitate, conflicte aproape de graniță s.a.m.d. Tocmai pentru a le face față mai bine este necesară fluidizarea comunicării între diferite sfere de business, încredere reciprocă, punerea împreună a resurselor intelectuale și materiale.

Dacă ar fi să alegeți un proiect, o expoziție sau o inițiativă care definește cel mai bine identitatea și spiritul WIN Gallery, care ar fi acela și de ce considerați că are un impact semnificativ asupra publicului sau comunității artistice?

Tot ceea ce a făcut WIN Gallery până acum definește și contribuie la spiritul și la identitatea noastră. Am avut 11 expoziții principale în țară, 7 în exterior (Spania și Portugalia) și alte zeci de expoziții pop-up. Privesc fiecare acțiune ca pe un vers dintr-o poezie. Dacă îl scoți se pierde ceva din înțeles, din melodicitate, din farmec.

Prin urmare, nu pot să aleg dar pot să exemplific. „Fructul cunoașterii” a pus în lumină o temă universală și în același timp adânc personală – ce câștigi și ce pierzi prin descoperire, prin reanalizarea clișeelor, prin raportare la alte spații culturale. Marijana și Relu Bițulescu, cei doi artiști care au  dat viață temei, au îmbinat remarcabil arta textilă, pictura, tehnicile mixte.

O altă expoziție de care mă simt legată a fost “Retrospectiva” doamnei Marinela Măntescu- Isac, care este nu numai un artist vizual de un rafinament extraordinar ci și curatorul alături de care am organizat planul și am clădit aspirațiile WIN Gallery. Este un mentor desăvârșit și un om bun, în deplinătatea cuvântului. E o raritate.

Foarte interesantă mi s-a părut si expoziția “Dincolo de obișnuit” semnată de Carmen Marin. Modul în care abordează teme extrem de complexe, legate de spiritualitate, i-a adus recunoaștere în rândul colecționarilor internaționali,  incluzându-i pe cei din prima și cea mai competitvă piață de artă din lume-S.U.A. Pentru investitorii în artă, e de urmărit.

Cum definiți o comunitate de artă vibrantă și relevantă pentru artiști, colecționari și iubitori de artă? Ce rol joacă colaborarea cu CCIFER și ce înseamnă o comunitate de business astăzi?

Așa cum văd eu lucrurile, din afinități personale dar și din experiență și pragmatism, o comunitate de artă vibrantă este una onestă,  care nu se teme de dialog, de dezbateri aprinse, de schimbare ca să revenim la prima întrebare lansată. Arta este un exercițiu de gândire, de exprimare și de visare. Reunește ce suntem cu ce putem deveni și pentru mine asta înseamnă viață, nivelul acela îmbătător, energizant, mult superior supraviețuirii, trecutului anost prin ani și prin fapte.

Colaborarea cu CCIFER și cu comunitatea franceză in general a fost pentru WIN Gallery si pentru WIN Alliance o constantă. Am fost parteneri în evenimente, am legat relații de business, am creionat alături de alți membri CCIFER programe cu impact social.

Cred că libertatea în gândire specifică Franței ne-a adus împreună ușor atât pe tărâmul artei cât și în celelalte sfere în care suntem activi prin diviziile WIN Alliance. Legăturile România-Franța sunt parte din istoria și din prezentul nostru, sunt fundamentale. CCIFER este una dintre cele mai active camere de comerț și este un mare punct de sprijin pentru membrii săi. După părerea mea, o comunitate de business este un cerc în care fiecare participant înțelege că ne putem spori profitul și bunăstarea în sens amplu construind împreună pentru că ideile ambițioasa și revoluționare sunt cele care radiază în întreaga societate. Este un mod de a gândi pe care îi regăsesc atât la WIN Alliance cât si la CCIFER. Poate de aceea ne simțim acasă în cadrul CCIFER.

Plus d'actualités

Share this page Share on FacebookShare on TwitterShare on Linkedin
Close

Descoperă spațiul tău personal pe ccifer.ro !

Close

Descoperă spațiul tău personal pe ccifer.ro !